Connect with us
Advertisement

Eveniment

Liber la angajări în Sănătate. Peste 2.700 de posturi vacante din sistemul sanitar, scoase la concurs în perioada următoare

Publicat

Liber la angajări în Sănătate: Guvernul a aprobat organizarea de concursuri pentru 2.700 de posturi vacante din sistemul sanitar.

Cele mai multe, adică 861, vor fi ocupate la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, citat de Agerpres.

„Printr-un memorandum, Executivul a aprobat organizarea concursurilor pentru circa 2.700 de posturi vacante sau temporar vacante din cadrul unităţilor subordonate Ministerului Sănătăţii.

Este vorba despre unităţi sanitare din întreaga ţară, spitale, unităţi sanitare fără paturi, servicii de ambulanţă, inclusiv Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, şi Direcţii de sănătate publică.

Măsura este necesară în vederea desfăşurării activităţii curente, a asigurării urgenţelor medicale, precum şi a celorlalte servicii medicale”, a precizat Constantin, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Printre unităţile sanitare care vor beneficia de deblocarea posturilor se numără și Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca – aproximativ 140 de posturi, Institutul Oncologic Bucureşti – aproximativ 120 de posturi, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş – 88 de posturi, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti – circa 80 de posturi.

Guvernul nu a publicat încă anexa cu lista tuturor spitalelor care au posturi libere.

Liber la angajări în Sănătate: declarații

„La Spitalul Universitar de Urgenţă este vorba de un număr de 861 de posturi, ca urmare a faptului că anul trecut în cadrul instituţiei au fost înfiinţate noi structuri medicale, iar altele au fost reorganizate, iar aceste structuri beneficiază de infrastructură şi de dotări cu aparatură medicală şi pot deveni funcţionale şi operaţionale doar în momentul încadrării personalului de specialitate medico-sanitar în numărul menţionat mai devreme”, a explicat Mihai Constantin.

El a arătat că, din totalul de 2.702 de posturi, 310 sunt pentru medici, 1.221 pentru asistenţi medicali, 629 pentru personal auxiliar sanitar, brancardieri, infirmiere, iar restul reprezintă personal de specialitate medico-sanitar, adică farmacişti, biologi, biochimişti, fizicieni, personal TESA, registratori medicali, statisticieni, personal de cercetare, personal de deservire şi muncitori.

„Ocuparea acestor posturi nu generează un impact bugetar suplimentar, întrucât aceste posturi sunt deja finanţate”, a punctat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Aceasta este cea de a treia hotărâre a Guvernului privind deblocarea angajărilor în sistemul medical luată de la începutul acestui an.

„În primele două luni, în ianuarie şi februarie, au fost deblocate angajările pentru alte aproape 10.000 de posturi în domeniul sănătăţii, atât în unităţile medicale din subordinea ministerului, cât şi în cele aflate în subordinea autorităţilor locale”, a completat Constantin.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement