Connect with us
Advertisement

Politică

Liberalii au bătut din uşă în uşă, pentru a afla problemele cetăţenilor din cartierul Tolstoi din Alba Iulia

Publicat

Membrii Biroului PNL Alba Iulia şi-au propus să ia la rând cartierele din municipiul reşedinţă de judeţ şi să identifice problemele edilitare cu care se confruntă populaţia.

Aceştia au început cu cartierul Tolstoi, zonă în care primarul Mircea Hava a locuit în trecut.

Potrivit liberalului Călin Potor (candidat USL la funcţia de primar la alegerile din 2012), primul lucru remarcat după ce au bătut la fiecare uşă a fost că foarte mulţi albaiulieni tineri sunt plecaţi la muncă în străinătate, mai ales în Spania.

Astfel, în urma discuţiilor avute cu oamenii din cartier, liberalii au identificat mai multe probleme edilitare şi de ordin economic:

–         lipsa locurilor de muncă, în special pentru tineri;

–         o sursă majoră de nemulţumire este şi în rândul vârstnicilor, care au veniturile diminuate, în contextul în care preţurile la alimente, medicamente şi întreţinere au crescut semnificativ;

–         nemulţumiri privind serviciul public de salubrizare. Oamenii cer constanţă în ridicarea gunoiului menajer. Totodată, aceştia doresc salubrizarea perimetrului ce înconjoară stadionul;

–         lipsa unei creşe pentru copii;

–         lipsa unui parc de joacă pentru copii;

–         solicită sprijin pentru anveloparea termică a unor blocuri;

–         deşi sunt suficiente locuri de parcare, în zonă se parchează neregulamentar.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement