Liberalii din Alba vor participa, joi, la un miting de protest organizat cu plecare din faţa sediului PNL (Bd. Kiseleff) din Bucureşti spre Piaţa Universităţii din capitală.
Vicepreşedintele PNL Alba, Simone Albani a spus că: "Vom protesta împotriva actualului regim politic. E începutul sfârşitului pentru Băsescu". Liberalii din toată ţara s-au mobilizat pentru a lua parte la mitingul din capitală, membrii PNL urmând să fie prezenţi joi, pe traseul menţionat.
Publicitate
Vicepreşedintele PNL Alba, Florin Roman a precizat că până miercuri, în jurul amiezei, s-au strâns 600 de oameni din judeţul Alba, care vor pleca joi cu 9 autocare, 20 de microbuze şi mai multe autoturisme spre Bucureşti. Dintre aceştia, pe lângă liberali, sunt şi simpatizanţi şi persoane care au participat până acum la protestele de la Alba Iulia. Cei care doresc să ia parte la acţiune mai pot să se înscrie până miercuri la ora 16.00, detaliile fiind disponibile pe Facebook.
Publicitate
Liberalii i-au chemat şi pe albaiulieni să li se alăture, pentru a protesta împotriva regimului actual, într-o manifestaţie autorizată, în Bucureşti.
În conferinţa de presă de miercuri, preşedintele PSD Alba, Ioan Dîrzu a declarat că social-democraţii susţin mişcarea liberalilor şi că vor sprijini mitingul de la Bucureşti, dar şi alte eventuale proteste la nivel local. "Eu cred că manifestaţiile vor dura multă vreme şi posibilităţile de a ne deplasa vor fi foarte dese. Vom susține prin prezența colegilor și eu chiar încurajez astfel de demersuri; românii au nevoie de o supapă asta trebuie să vină printr-o părere publică. Susţinem alegerile anticipate şi un guvern provizoriu, care să conducă temporar ţara", a declarat Ioan Dîrzu.
Publicitate
Social-democraţii nu vor organiza însă plecarea membrilor spre Bucureşti ori participarea la alte proteste. Susţin din calitatea de cetăţean manifestările pentru achimbarea situaţiei actuale.
Redacția Alba24 este semnătura comună utilizată de redactori pentru articole realizate în colaborare sau pentru conținut preluat și adaptat din surse externe. Alba24 este primul portal de știri non-stop din județul Alba, activ din 2010. Echipa editorială este formată din ziariști profesioniști, coordonați de Florin vezi mai mult ...
Comentarii (1)
I
Ioan18 ianuarie 2012
CE CAUTA ******** ASTA DE ITALIAN IN PNL ALBA?
DOAR NU ARE ASPIRATII DE MARE CONDUCATOR???
Comentarii (1)