Connect with us
Publicitate

Actualitate

Libertate în accesarea abonamentelor online oriunde în Uniunea Europeană. Victor Negrescu, implicat în decizia adoptată de Parlamentul European

Publicat

victor negrescu Cărţile în format electronic, transmisiunile TV, conţinutul audio-vizual disponibil online prin intermediul abonamentelor vor putea fi accesate de utilizatorii care călătoresc în alte state Uniunea Europeană, ca urmare a rezoluţiei adoptate joi de Parlamentul European, la care eurodeputatul Victor Negrescu a contribuit în calitate de raportor al grupului socialist.

„Este un beneficiu important pe care îl vor resimţi, în mai puţin de un an, toţi cei care se deplasează temporar în alte ţări UE şi vor să acceseze conţinutul online la care sunt abonaţi acasă. Comisia Europeană estimează că în jur de 30 de milioane de oameni – aproape 6% dintre consumatorii europeni – s-ar putea bucura de acest avantaj, iar numărul ar putea creşte în viitor, până la 70 de milioane în 2020, datorită folosirii, pe scară tot mai largă, a dispozitivelor mobile.

Studenţii aflaţi la cursuri în alte state membre, angajaţii aflaţi în delegaţii ori detaşaţi temporar în alte ţări, cetăţenii care călătoresc în interiorul Uniunii nu îşi vor mai vedea blocat accesul la serviciile online de care au nevoie. Este un drept al consumatorului european să acceseze, oriunde pe teritoriul Uniunii, conţinutul online achiziţionat în țara sa printr-un abonament, iar prin legislaţia adoptată astăzi Parlamentul European garantează acest drept”, arată Victor Negrescu.

Ca reprezentant al socialiştilor europeni în acest dosar, inclusiv în negocierile dintre Parlament, Comisie şi Consiliu, eurodeputatul a solicitat şi a obţinut susţinere pentru o serie de prevederi precum garanţii solide privind protecţia datelor, excluderea unor limite de timp specifice impuse portabilităţii, precum şi includerea mobilităţii studenţilor ca exemplu de folosire a portabilităţii.

“Această reglementare este un pas esențial către construirea unei piețe comune, dar și a unei societăți comune unde cetățenii au libertate de mișcare în orice stat membru, fără restricții sau limitări”, a subliniat social-democratul în plenul Parlamentului European de la Strasbourg.

Măsurile privind portabilitatea transfrontalieră a serviciilor de conținut online în cadrul pieței interne, adoptate astăzi prin vot de plenul forului legislativ european, vor fi valabile pentru persoanele aflate în deplasări sau şederi limitate în alte state europene şi vor fi implementate în deplin respect pentru regimul drepturilor de autor.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate