Actualitate
Liceenii promovează respectul pentru demnitatea umană. „Cetatea bibliotecii vii”, la Colegiul Economic Alba Iulia
Liceeni ai Colegiului Economic „Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia lansează un proiect interesant, de promovare a respectului pentru demnitatea umană şi identitatea fiecăruia. „Cetatea Bibliotecii Vii” va intermedia întâlniri cu persoane care pot împărtăşi din experienţa lor de viaţă privind situaţii în care s-au confruntat cu stereotipuri sau cu prejudecățile celorlalți.
Proiectul este iniţiat de echipa Voice, alcătuită din liceeni ai Colegiului Economic „Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia și având-ul ca lider pe Andrei groza, elev în clasa a IX-a C.
„Cetatea Bibliotecii Vii” îşi propune să atragă atenţia asupra acceptării diversităţii pentru că, de multe ori, diferenţele dintre oameni nu sunt valorificate ca fiind resurse.
„De cele mai multe ori aceste diferenţe duc la punerea de etichete, crearea de prejudecăţi, care în cele din urmă conduc la discriminare, suspiciune şi excludere. În loc de o carte clasică, cu coperte și pagini, oricine este curios poate să împrumute un om care de-a lungul vieții sale s-a luptat cu stereotipuri sau cu prejudecățile celorlalți și care, acum, joacă rolul unei cărți pentru a ne ajuta pe noi să răspundem la tot felul de întrebări și curiozități într-un mod mult mai direct și mai personal”, transmit liceenii.
În luna martie, pe parcursul a 8 zile calendaristice (marțea și joia) un număr de 20 de cărți vii vor putea fi ”citite” și ”împrumutate” pentru jumătate de oră în două locații publice din Alba Iulia.
Biblioteca Vie este un instrument de dialog care aduce oamenii mai aproape unul de celălalt pentru a promova respectul pentru demnitatea umană şi identitatea fiecăruia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News