Actualitate
Lideri PNL: Disperare mare în PSD Alba. Toți ȘEFII de deconcentrate, OBLIGAȚI să se implice în campania pentru Victor Ponta
Liderii PNL Alba susțin faptul că PSD-iștii își mobilizează șefii de deconcentrate, de la directori de școli la pădurari, pentru a se implica în campania la prezidențiale și pentru a reduce ”performanțele” rușinoase obținute în județ. Aceştia mai atrag atenţia că în anumite biserici credincioşii sunt îndemnaţi să voteze pe criterii religioase.
Primarul Cugirului, Adrian Teban, prezent vineri la conferința de presă desfășurată la sediul PNL Alba, a făcut un apel la credincioșii care sunt îndemnați să voteze pe criterii religioase de către anumite fețe bisericești să voteze așa cum doresc, explicând că în cabina de vot intră doar ei și propria conștiință. Acesta a precizat faptul că în anumite biserici din Cugir, preoții ar fi sugerat credincioșilor, într-un fel sau altul, să voteze pe criterii religioase.
De asemenea, primarul a spus că a primit mesaje de satisfacție din partea cugirenilor, aflați la mii de kilometri de casă, care au reușit să pună ștampila după ore lungi de așteptare, dar și mesaje de supărare venite din partea celor ”jigniți de un sistem care nu le permite să voteze schimbarea”.
”Știu că în laboratoarele electorale a PSD-ului din Alba s-a discutat ca principală strategie de campanie electorală implicarea șefilor de deconcentrate PSD-iști și nu numai, la sânge, atât personal, cât și prin angajați. De la șefi de deconcentrate, la directori de școli, șefi de ocoale, pădurari, profesori și așa mai departe, o implicare masivă în alegeri, să dreagă rezultatul. Până și la Șugag doresc să scoată un rezultat bun, dorind să implice de la pădurari până la profesori. Am văzut directori de instituții de stat în campania electorală în timpul orelor de serviciu. Îi rog să aibă decența și, dacă vor să-și susțină candidatul, să o facă după orele de serviciu, într-un mod decent și legal, fără să folosească resursele statului și pozițiile publice în campania electorală”, a declarat deputatul Dan Coriolan Simedru.
Dan Simedru s-a referit şi la detalii apărute în presa locală privind subvențiile pentru suprafață şi implicarea „Guvernului Ponta în susținerea fermierilor din judeţ”. Susţine că a aflat de la agricultori că o parte dintre subvenţii nu au ajuns la beneficiari şi că, printr-un mare efort, funcționarii de la APIA au stat peste orele de program, au finalizat toate dosarele corecte de subvenții, le-au procesat și le-au trimis la minister, dar „se pare că ministerul are alte priorități”.
Deputatul a cerut reprezentanților Guvernului în județul Alba să-și facă datoria, să contacteze Ministerul Agriculturii și să facă tot ceea ce este necesar pentru ca agricultorii să-și primească banii.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Hotoman
vineri, 07.11.2014 at 21:16
Sanedru un BUGETOFAG si un mare HOT! Pe lista DNA in dosarul EADS!