Connect with us
Publicitate

Economie

Limitarea plăților cash pentru populație. PSD vine cu explicații: Vei putea să cumperi televizor, frigider, cauciucuri de iarnă

Publicat

Ministerul Finanţelor Publice a pus, marţi seară, în dezbatere publică, un proiect de Hotărâre pentru abrogarea punctelor 42, 43, 52 şi 59 din anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.33/2018 privind stabilirea contravenţiilor care intră sub incidenţa Legii prevenirii nr.270/2017, precum şi a modelului planului de remediere, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Prin această măsură, Guvernul vrea să limiteze tranzacțiile cash, dar cetățenii vor putea achiziționa ”cu banii jos” bunuri de până la 5000 de lei pe zi.

Citește și Amendă pentru refuzul plății cu cardul. DOCUMENT – Modificări fiscale: amenzi mai mari, noi fapte sancționate

Potrivit iniţiatorilor documenteului, HG ”va conduce la o creştere a conformării la utilizarea mijloacelor moderne de plată şi la respectarea imediată a tuturor dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, cu efecte directe în prevenirea evaziunii fiscale”.

”Este bine-cunoscut faptul că utilizarea masivă a numerarului favorizează evaziunea fiscală şi/sau neconformarea (inclusiv îngreunarea executării silite).

Vezi și Modificări la plățile și încasările cash, de la 1 noiembrie. Care vor fi limitele pentru tranzacțiile în numerar

Decontările prin instrumente bancare impun o disciplină financiară consistentă, permit reconstituirea stării fiscale a persoanelor implicate/ responsabile şi asigură premisele recuperării unor eventuale creanţe fiscale datorate bugetului de stat, stabilite ca urmare a descoperirii unor activităţi ilicite”, se arată în Nota de fundamentare a proiectului.

Documentul poate fi consultat AICI

De asemenea, potrivit iniţiatorilor, ”stabilirea trasabilităţii fluxurilor băneşti rezultate din operaţiuni bancare constituie o premisă puternică pentru descurajarea activităţilor ilicite care au ca scop sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale”.

”La fel de importantă precum reducerea evaziunii fiscale este asigurarea unui mediu de afaceri echitabil prin reducerea concurenţei neloiale generată de contribuabilii care utilizează exclusiv/excesiv plăţile în numerar cu scopul de a îşi diminua veniturile impozabile şi de a-şi crea avantaje comerciale comparativ cu cei care îşi îndeplinesc corect obligaţiile fiscale.

Nu în ultimul rând, creşterea numărului de comercianţi care acceptă plăţile prin intermediul cardurilor bancare, va putea contribui la creşterea încrederii cetăţenilor în capacitatea statului de a îi proteja de activităţi ilicite şi de a le crea premisele exercitării drepturilor de consumator prin dovada plăţii pentru bunul sau serviciul achiziţionat”, se mai arată în Nota de fundamentare.

Ce vei putea cumpăra cu banii cash

Legea prin care se vor limita tranzacțiile cash a generat ample discuții pe rețelele de socializare, iar din acest motiv cei de la PSD vin cu o serie de explicații. Aceștia arată că oamenii vor putea face tranzacții cash de până la 5000 de lei pe zi, dar limitările sunt la operatorii economici.

Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a explicat că măsura a fost introdusă în pachetul fiscal pentru a reduce plățile la negru.

„Ştim bine că plăţile cash sunt generatoare de plăţi la negru şi în felul acesta noi trebuie să fim foarte duri cu fenomenul de combatere a evaziunii fiscale, iar una dintre aceste modalităţi este să instituim un regim mai aspru pentru ceea ce înseamnă plăţile în numerar. 2.000 de lei înseamnă o limită rezonabilă pentru aceste plăţi în numerar.

Deja avem card bancar, avem instrumente de plată moderne, haideţi să apelăm la ele”, a spus Boloș pe 20 septembrie. De atunci suma a fost majorată la 5000 de lei / zi.

PSD: Cei care vor avea de suferit vor fi evazioniștii

„Toată discuția despre cash este o temă falsă! Singurii care vor avea de suferit vor fi evazioniștii, nu oamenii obișnuiți”, transmit social-democrații.

Ei îi critică pe parlamentarii USR, care au contestat legea la CCR, pentru că „se opun reformei statului și combaterii evaziunii fiscale”.

Cash-ul, pe înțelesul tuturor! Vei putea să îți cumperi în continuare televizor, frigider, cauciucuri de iarnă sau orice altceva în limita a 5.000 de lei cash/zi.

Adică o limită zilnică cu mult peste salariul mediu net lunar pe economie.

Dacă ești persoană fizică vei putea face în continuare plăți la orice magazin de până la 5.000 de lei pe zi”, potrivit unei postări nde pe pagina de Facebook a PSD.

Social-democrații precizează că doar operatorii economici, PFA-urile sau orice altă categorie autorizată, care emit facturi, vor trebui să limiteze plățile cash către alt agent economic la cel mult 1.000 de lei pe zi, respectiv 2.000 de lei pe zi în magazinele cash&carry.

„În concluzie, nu te controlează nimeni! Nu îți ia nimeni cash-ul din buzunar! Toată discuția despre cash este o temă falsă! Singurii care vor avea de suferit vor fi evazioniștii, nu oamenii obișnuiți!

Și încă ceva: legea este acum contestată la Curtea Constituțională de către impostorii de la USR care se opun reformei statului și combaterii evaziunii fiscale. Deci noile reglementări nu sunt încă în vigoare”, se menționează în finalul postării PSD.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. Pamfil

    miercuri, 04.10.2023 at 09:27

    Partidul e in toti si in toate. Vrea sa stoarca ultima centima de la prostime in timp ce ei mana in mana cu interlopii manevreaza miliarde de euro.

  2. Pripon Marius

    miercuri, 04.10.2023 at 15:07

    o mare mizerie această limitare la 5000 pe zi! Asa băncile ne vor fura si mai mult pentru fiecare tranzactie!

  3. Noname

    vineri, 03.11.2023 at 16:22

    Daca statul s-ar limita la firmele care fac evaziune fiscala de mii de euro, platesc angajatii la negru, bani in plic pentru sambete si duminici. Patronii au pile la x, y si z, decarteaza unde trebuie. Daca Guvernul Romaniei si-ar face treaba si ar confisca toate averile celor care au devenit putrezi de bogati de la revolutie, nu ar mai avea tupeul altii cu firme mai mici…
    Statul nu face nimic pentru salariul minim pe economie ca de, lucrezi la particular, nu permite legea, nu conteaz ca ai trecut de 30, 40, 50 de ani. Dar legea permite ca fiecare angajat sa plateasca darile la stat. Cei care au posibilitate pleaca in tari straine pentru ca aici nu se mai poate, muncesc cativa ani si au un ban pus deoparte pentru a face ceva sau pentru vremuri mai grele.
    Patronii mereu au gasit o modalitate de a scoate bani din cont.. pentru protocoale, diverse servicii fictive.
    Patronul are dreptul sa aiba 2, 3, 5 firme cu acelasi domeniu de activitate pentru a nu plăti mai mult statului daca depaseste pragul. Dar cine sa gandeasca? Se paote sa ne vindem tara incet incet, fier, lemn, produse de calitate si sa importam din tari ca x y si z produse de proasta calitate… Chiar si gunoi… Statul iar nu face nimic, o mica amenda si se rezolva..

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate