Connect with us
Publicitate

Actualitate

Limoniu contestă ancheta DIICOT: „Este absurd, este o făcătură. Nu se poate să evaluezi nişte jucători la o asemenea sumă”

Publicat

Potrivit finanțatorului U Cluj, albaiulianul Ioan Mărginean, cunoscut drept „Limoniu”, acțiunea DIICOT de a cerceta modul în care 15 jucători ai „Șepcilor Roșii” au fost transferați în perioada mai-septembrie, la „Petrolul”, este o fraudă, iar această anchetă ar putea dăuna imaginii Clubului „Universitatea” Cluj și preluării acestuia de potențiali investitori.

DIICOT informează că, în perioada mai-septembrie, anumite persoane din cadrul SC Fotbal Club „Universitatea” Cluj SA au acţionat în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a 15 jucători de fotbal, printre care se află și albaiulianul Gicu Grozav, către SC Fotbal Club „Petrolul „SA. Potrivit Poliției Române, fotbaliștii sunt înregistraţi la noul club și figurează cu o valoare de transfer ridicată, unul dintre ei fiind transferat deja la un al treilea club sportiv, în schimbul unei sume apreciate la 250.000 de euro.

Într-un comunicat remis agenției Mediafax, Poliția Română precizează că, prin această modalitate, clubul sportiv din Cluj a fost prejudiciat cu aproximativ 10,95 milioane euro (45.225.000 lei).

„Cei 15 jucători au plecat la Petrolul de bună voie. Au plecat cu titlu gratuit, dar şi la noi au venit jucători cu titlu gratuit. Nu înţeleg pe ce bază acţionează DIICOT. Eu cu jucătorul pot să reziliez pe cale amiabilă sau pot să-l transfer. Nu ştiu ce caută oamenii ăştia şi cum au ajuns la o sumă de 11 milioane de euro. Este absurd, este o făcătură. Nu se poate să evaluezi nişte jucători la o asemenea sumă. De unde evaluarea asta? Când ai un contract cu un jucător, mai bine renunţi la el şi-l dai gratuit decât să-i suporţi contractul pe care nu-l poţi susţine financiar. Eu sunt şocat, pentru că aveam doi investitori cu care tratam preluarea clubului. Taman când să batem palma şi să facem actele, săptămâna asta a apărut făcătura asta. Clubul este sută la sută privat, nu are niciun ban de la stat”, a declarat albaiulianul Ioan Mărginean pentru Digi Sport.

Potrivit acestuia, Clubul „Universitatea” Cluj ar fi urmat să fie preluat în această săptămână de fraţii Călin şi Gheorghiţă Bultoc, proprietarii companiei „Meridian”.

Vezi aici transferurile făcute de U Cluj către Petrolul Ploiești și intrarea în vizorul DIICOT.

Sursa: Mediafax

Sursa foto: Prosport.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. will

    joi, 15.11.2012 at 14:39

    Gratuit dau o casa de 60 mp si 200 mp teren in Ohaba si gratuit i-au alta de 120 mp cu 500 mp de teren in Alba Iulia exact ca si Behaali cu terenurile MA N,asta s-a intamplat la U Cluj…cel mai elocvent exemplu de hotiile din fotbal …condamnarile…”investitorilo”.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate