Connect with us
Advertisement

Eveniment

LISTA cadourilor primite de președintele Klaus Iohannis în 2023, în urma vizitelor în străinătate. Le poate păstra?

Publicat

Lista cadourilor primite de președintele Klaus Iohannis în 2023 este lungă: cuprinde 44 de obiecte.

Acesta pare că nu s-a dus degeaba în cele 34 de deplasări pe care le-a efectuat anul trecut: a venit cu suveniruri primite în mare parte de la omologii săi din țările vizitate. 

Un scut Masai, un ceas de birou şi masă, un set tradiţional de servit cafea, o pictură în vin se numără printre bunurile primite de preşedintele Klaus Iohannis, anul trecut, cu titlu gratuit, cu prilejul unor acţiuni de protocol.

Cadourile primite în 2023 de şeful statului au o valoare totală de 7.600 de euro (37.787,20 de lei), potrivit Agerpres. Multe dintre acestea provin din Africa.

Precizarea apare în lista bunurilor primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acţiuni de protocol şi depuse la Comisia de evaluare din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

Citește și: Klaus Iohannis a cheltuit o sumă record pe vizite externe. A bifat 34 de deplasări, pe 3 continente. Unde a umblat și cât a costat

Două tablouri pictate în acrilic de Alina Ciuciu reprezintă cel mai scump cadou primit de preşedintele Iohannis anul trecut.

Cele două lucrări au o valoare de 1.500 de euro (7.458 de lei).

Președintele nu poate păstra însă aceste caoduri: ele rămân în patrimoniul Administrației Prezidențiale.

Lista cadourilor primite de Iohannis în 2023. Alte bunuri primite:

  • Un ceas de birou și masă, marca Hilser, realizat pentru Grant Macdonald London, din metal și argint, placat cu aur, cu inserții de sidef și email de culoare albastru și alb, având cifre și motive tradiționale arabești și stema aurită a Emiratelor Arabe Unite, ambalat într-o cutie de piele, în valoare de 830 de euro (4.126,76 de lei);
  • Un tablou pe pânză, cu ramă de lemn și o cutie din lemn cu trei sertare, cu elefanți sculptați, în valoare de 420 de euro (2.088,24 de lei);
  • Un covor Khanlig din Karabakh, Azerbaidjan, țesut manual din lână moale și bumbac, tehnică nod simetric cu motive tradiționale, în husă de piele, în valoare de 400 de euro (1.988,80 de lei);
  • Un cufăr de lemn, cu aplicații de metal aurite și un material textil tradițional „Kanga” – cu print „East Africa print with a spoken word”, Khanga Collection, în valoare de 300 de euro (1.491,60 de lei);
  • Un set de trei mingi de golf din porțelan de Herendi și o monedă de argint, în valoare de 260 de euro (1.292,72 de lei);
  • Un scaun indigen – Waura „Tamandua” (furnic) și o monedă din metal, suvenir memorial Juscelino Kubitschek, Fondatorul Braziliei, ambele în valoare de 240 de euro (1.193,28 de lei).

Potrivit listei publicate de Administrația Prezidențială, șeful statului i s-au mai oferit:

  • Un scut Masai din lemn, confecționat manual, din piele, cu blană naturală pe margine, pictat manual în culorile drapelului Republicii Kenya, în valoare de 180 de euro (894,96 de lei);
  • O monedă din metal, care reprezintă imaginea sediului Adunării Naționale, Parlamentul Republicii Cabo Verde, din metal, în valoare de 42 de euro (208,82 de lei);
  • O geantă din rafie, inscripționată cu emblemele orașului Praia și un fular cu franjuri din material natural textil, cu motive tradiționale, în valoare de 36 de euro (178.99 de lei);
  • O statuetă din metal, care reprezintă Monumentul Renașterii Africane în miniatură, în valoare de 180 de euro (894,96 de lei);
  • Un tablou „La Maman Senegalaise”, realizat de artistul Djite, în valoare de 65 de euro (323,18 de lei);
  • Un rucsac tradițional din Bavaria de culoare kaki, realizat din material textil, în valoare de 150 de euro (745,80 de lei);
  • O borsetă pentru bărbați din piele și o geantă damă, de umăr, din piele, marca El Boyero, în valoare de 102 de euro (507,14 de lei);
  • O fotografie tip portret cu președintele Republicii Federale Germania, cu autograf, în valoare de 55 de euro (273,46 de lei);
  • Un tablou – pictură în vin realizată de către artistul Eugen Gorean, folosind vin Fetească Neagră și Rară Neagră, în valoare de 230 de euro (1.143,56 de lei);
  • Un tablou tip CANVAS, intitulat „War”, realizat de pictorul Alina Kosenko, director al galeriei de artă al orașului Bucha, în valoare de 140 de euro (696,08 de lei);
  • O fotografie – tip portret, cu autograf, a Regelui Charles al III-lea, cu rama de piele vișinie, în valoare de 35 de euro (174,98 de lei);
  • Un tablou realizat prin tehnica de emailare de către Creative Workshop Old Tbilisi, o vază tradițională, confecționată în orașul Hiroshima din materiale specifice locului, un nisip special și frunze de arțar japonez, ambalată în cutie de lemn, un platou rotund din metal cu reprezentarea Catedralei Patriarhale „Sf. Alexandru Nevsri” din Sofia, Bulgaria, ambalat în cutie de catifea, fiecare în valoare de 80 de euro (397,76 de lei);
  • Un album cu Palatul Prezidențial Istana, Singapore, în cutie de catifea, în valoare de 30 de euro (149,16 de lei);
  • Un tablou ce reprezintă o machetă metalică de culoare aurie a orașului Masdar, cu o ramă de plastic, în cutie de piele, în valoare de 75 de euro (372,90 de lei);
  • O emblemă de patrimoniu istoric cultural din metal și un pin din metal, în valoare de 93 de euro (462,40 de lei);
  • O monedă din metal care reprezintă Prefectura Rio de Janeiro, în cutie, în valoare de 47 de euro (233,68 de lei);
  • O machetă din silicon care reprezintă statuia lui „Cristos Mântuitorul” din Rio de Janeiro, în valoare de 55 de euro (273,46 de lei);
  • Un tablou care conține primele 15 timbre emise în ediție limitată cu ocazia aniversării a 100 de ani de la adoptarea Constituției din 1923, reprezentând imaginile Regelui Ferdinand, prim-ministrului Ion I. C. Brătianu, senatorului Constantin G. Dissescu, în valoare de 67 de euro (333,12 de lei);
  • O monedă de argint „100 de ani de la adoptarea Constituției României Întregite din 1923”, în valoare de 46 de euro (228,71 de lei);
  • O gravură 3D în cristal cub, hologramă, replică „Mum in gold” de Nicolas Joseph ‘Claus’ Citotip, în valoare de 31 de euro (154,13 de lei);
  • O turbină eoliană – machetă alimentată solar, din plastic, în valoare de 248 de euro (1.233,06 de lei);
  • O litografie Samuel von Brukenthal cu ramă de lemn și sticlă de culoare neagră, realizată de Sofia Frankl la Nurenberg, Germania, în anul 2021, în valoare de 105 de euro (522,06 de lei);
  • O medalie „Xenopol” din argint, în valoare de 45 de euro (223,74 de lei);
  • O tablă de șah „Hrachya Ohanyan”, cu piese din lemn, în valoare de 220 de euro (1.093,84 de lei);
  • Un set tradițional de servit cafea arăbească cu ceainic și patru cești din porțelan, confecționat manual în Emiratele Arabe Unite, în valoare de 190 de euro (944,68 de lei);
  • O cutie cu șapte medalii (monede) din argint care reprezintă farurile maritime din Mangalia, Midia, Tuzla, Gura Portiței, Constanța, Sfântul Gheorghe și Sulina, în valoare de 183 de euro (909,88 de lei);
  • Un tablou care reprezintă o casă tradițională lipovenească, cu ramă aurie, în valoare de 65 de euro (323,18 de lei);
  • O plachetă din metal și un cub transparent cu imaginea Casei Francofoniei, în valoare de 82 de euro (407,70 de lei);
  • Un vas de sticlă „Vista Alegre” realizat prin tradiția sticlei gravate, în formă de ulcior, și un vas din porțelan „Vista Alegre”, în valoare de 200 de euro (994,40 de lei);
  • O farfurie din porțelan „Vista Alegre”, în valoare de 110 de euro (546,92 de lei);
  • O statuetă din metal care îl reprezintă pe D. Jose (Joseph I), rege al Portugaliei, realizată de artistul Augusto Cid, în valoare de 96 de euro (477,31 de lei);
  • Un vas tradițional din ceramică „Al Andalus Artesania”, în valoare de 33 de euro (168,08 de lei);
  • O eșarfă bărbătească de bumbac, de culoare portocalie, în valoare 25 de euro (124,30 de lei);
  • Un tablou cu flori roz, în valoare de 115 de euro (571,78 de lei);
  • O ramă foto din argint 97%, placată cu aur, în cutie roz cu mătase, în valoare de 35 de euro (174,02 de lei)

Cele 44 de obiecte primite de preşedintele Klaus Iohannis în 2023 cu prilejul unor acţiuni de protocol au rămas în patrimoniul Administraţiei Prezidenţiale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Mark

    vineri, 05.01.2024 at 23:37

    He received all those gifts in just 5 days? 😲😉 Surely, you mean received in 2023, right? Facts matter when you are a „news” outlet. Just saying. 😁

  2. Mark

    sâmbătă, 06.01.2024 at 12:14

    👏👍 Good on you Alba24,for correcting the year. Have a happy & prosperous 2024.🥂 Cheers

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement