Connect with us
Publicitate

Eveniment

Listă de priorităţi pentru noul ministru Atanasiu, de la Alexandru Pereş. REACȚIILE liderilor PDL, PSD și PMP la nominalizarea senatorului PNL

Publicat

Nominalizarea lui Teodor Atanasiu pentru funcţia de ministru al Economiei, a provocat deja primele reacții în rândul colegilor din Opoziție, dar și din Uniunea Social-Liberală. Senatorul Alexandru Pereş i-a făcut o listă de priorități și i-a trasat deja trei puncte importante pentru judeţul Alba: proiectul minier Roşia Montană, reluarea activităţii la Cupru Min Abrud şi repornirea industriei la Cugir sunt în opinia senatorului PDL Alba priorităţi care trebuie rezolvate, pentru ca judeţul să nu dispară de pe harta economică.

Preşedintele PDL Alba, primarul Mircea Hava, nu vede nicio noutate în propunerea lui Atanasiu pentru o astfel de funcţie, pentru că „nu am văzut o funcție care s-a eliberat să nu fie propus”. Colegul său de alianță, deputatul social-democrat Ioan Dîrzu, s-a arătat bucuros de nominalizarea lui Atanasiu ca ministru și suține că este un avantaj pentru județul Alba. În opinia deputatului Clement Negruț, singurul lucru „bun” pentru Alba ce ar putea veni în urma nominalizării lui Atanasiu la Economie ar fi „mutarea omului marilor proiecte la București, ca să-și mai umple pușculița prin niște consilii de administrație.

În cadrul conferinţei de presă de vineri de la sediul PDL Alba, Alexandru Pereş şi-a exprimat punctul de vedere în privinţa nominalizării lui Teodor Atanasiu pentru funcţia de ministru al Economiei: „Este foarte bine. Eu personal îl felicit, şi felicit PNL Alba pentru acest câştig. Cred că este un avantaj pentru judeţul Alba, acest punct de vedere nu vreau să-l mai discut politic, ci având în vedere şi acea remarcă a preşedintelui PSD şi a primului ministru, dispariţia de pe harta economică a judeţului Alba. Iată că se împlinesc aproape 5 luni de când a făcut această previziune şi cred că o piedică în faţa acestei previziuni ar putea să fie şi faptul că domnul Teodor Atanasiu obţine această importantă poziţie de ministru al Economiei”, a declarat senatorul PDL Alba, Alexandru Pereş.

Pereș: „Eu personal îl felicit!”

Pereş consideră că Atanasiu ar trebui să intre în acţiune pentru judeţul Alba cu trei puncte importante, respectiv viitorul proiectului Roşia Montană, relansarea activităţii la Cupru Min Abrud, unde este nevoie de o „infuzie mare de capital” şi repornirea industriei la Cugir.

„Ar putea avea un cuvânt greu de spus pentru relansarea acestor trei obiective, ceea ce pentru judeţul Alba ar trebui să fie trei realităţi clare, împotriva declaraţiei unui individ (n.r. – Victor Ponta) care nu cunoaşte necesităţile oamenilor din judeţul Alba”, a concluzionat Pereş.

Hava: „Nu am văzut o funcție în care să nu fie propus!”

„Este propus pentru că nu am văzut o funcție care s-a eliberat să nu fie propus. Foarte bine, înseamnă că este în categoria cadrelor de nădejede şi înseamnă că în judeţul Alba sunt oameni buni. Eu nu am crezut niciodată în lupul îmbrăcat în blană de oaie. Nu am furat un proiect de la nimeni, nu m-am împăunat cu ce fac alţii dacă am putut să fiu de folos am încercat să fiu de folos. Văd că avem oameni din Alba care într-un mandat pot să facă un milion de euro. Dacă poate să facă ceva pentru Alba, să facă”, a declarat preşedintele PDL Alba, Mircea Hava.

În final, Alexandru Pereş a precizat că atunci când o să îl vadă în acţiune pe  Atanasiu pentru Alba o să îl încurajeze, dar dacă cele trei priorităţi menţionate nu vor fi îndeplinite „ar putea intra în lupa critică a PDL Alba”.

Ioan Dîrzu: „Bravo! Chiar mă bucur!”

Din poziția de coleg de alianță, președintele PSD Alba, deputatul Ioan Dîrzu, s-a arătat bucuros de nominalizarea lui Teodor Atanasiu în funcția de ministru al Economiei.

„Este un aspect extrem de pozitiv și favorabil pentru județul nostru și este normal ca dintr-o poziție de ministru poate fi ajutat inclusiv și județul nostru. Bravo! Chiar mă bucur! Avem un ministru din județul nostru. Sunt posturile dânșilor și eu le doresc succes. asta înseamnă că avem mai mulți miniștri din Ardeal decât în alte guvernări, ceea ce este bine!”, a spus Ioan Dîrzu.

Negruț: „Numirea lui Atanasiu ar putea genera un singur lucru <bun> pentru Alba”

„Economia, un portofoliu extrem de important ajunge pe mâinile onorabilului Teodor Atanasiu, după ce Andrei Gerea s-a retras. În această situație soarta Cupru Min va semăna foarte mult cu cea din scenariul prost al repetentului Vosganian. Un singur lucru bun pentru județul Alba, pe care l-ar putea genera numirea lui Atanasiu la Economie ar fi mutarea „omului marilor proiecte” la București ca să-și mai umple pușculița prin niște consilii de administrație”, a transmis Clement Negruț.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

5 Comentarii

5 Comentarii

  1. EMIL

    vineri, 07.02.2014 at 14:51

    nici d-voastra nici d-nul primar nu le cunoaste domnule peres cu p mic.daca le cunosteati atrageati niste investitori adevarati:ex sebes si blaj.alba iulia e mort al capitoulul investii

  2. th

    vineri, 07.02.2014 at 17:14

    peres!!!….sub masca sfaturilor intelepte(???), cred ca de fapt doresti altceva (vezi Rosia Montana). Daca d-nul Atanasiu este atat de naiv, ceea ce nu cred, sa muste momeala, sigur, sigur, sigur, va avea surpriza placuta??? sa ne vada din nou in strada si asta ar putea sa coste mult.

  3. Anda

    vineri, 07.02.2014 at 21:40

    ma bucur ca Rosia Montana este o prioritate, sper ca macar anul acesta sa se ia o decizie si aceasta sa fie reinceperea mineritului, asa cum isi doresc toti motii. Dupa ani de asteptare, poate va rasare soarele si in Apuseni

  4. Maria

    sâmbătă, 08.02.2014 at 23:41

    Mircea Hava, nu vede nicio noutate în propunerea lui Atanasiu pentru o astfel de funcţie, pentru că „nu am văzut o funcție care s-a eliberat să nu fie propus”

  5. Minerit pe Luna cu NASA

    marți, 11.02.2014 at 11:43

    Poate sa le propuna celor de la Gold sa exploreze pe Luna (si sa ne lase pe noi in oile noastre). Cei de la NASA cauta parteneri de minerit pe Luna si acolo pot folosi cele mai noi tehnologii in domeniu, alea cu care se tot lauda. Cica locuitorii de pe luna (Lunaticii) nu au locuri de munca.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate