Connect with us
Advertisement

Administrație

LISTA: Județul Alba primește 10 milioane lei de la Guvern pentru repararea drumurilor în localitățile afectate de inundații

Publicat

Guvernul alocă peste 10 milioane de lei pentru județul Alba, bani destinați investițiilor de reparații după inundațiile din acest an.

Din total, 2,2 milioane lei sunt pentru reabilitarea unor tronsoane de drumuri județene, iar restul sumei este defalcată pentru 22 de primării.

Cea mai mare sumă este acordată comunei Ocoliș – 3,2 milioane lei.

Banii sunt din fondul de intervenție aflat la dispoziția Executivului, din bugetul de stat pe anul 2021.

Cantităţile foarte mari de precipitaţii căzute pe raza județului au generat inundaţii, alunecări de teren, au afectat structura drumurilor județene, drumurilor comunale, podurilor, podețelor, se arată în documentația Guvernului.

Pagubele au fost estimate în baza evaluărilor făcute de către autoritățile administrației publice locale, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi de către Instituţia Prefectului.

LISTA (repartizarea sumelor pentru achitarea unor cheltuieli urgente în vederea înlăturării efectelor calamităţilor naturale) – total județul Alba: 10.164.000 lei

Județul Alba (CJ Alba): 2.202.000 lei

Refacere/reabilitare drum județean DJ 750 C, pe raza comunei Stremț

Refacere/reabilitare drum judeţean DJ 750 C, 1,7 km, pe raza comunei Sălciua

Refacere/reabilitare drum judeţean DJ 750 A, 2,0 km, pe raza comunei Sohodol

Refacere/reabilitare drum judeţean DJ 750 G, 1,885 km, pe raza comunei Ocoliş

Refacere/reabilitare 9 podeţe situate pe drumul judeţean DJ 750 G, pe raza comunei Ocoliş

Refacere/reabilitare 3 poduri situate pe drumul judeţean DJ 750 G, pe raza comunei Ocoliş

Refacere/reabilitare drum judeţean DJ 742 şi decolmatare rigole aferente drumului judeţean DJ 742, 0,5 km, pe raza comunei Roşia Montană

Refacere/reabilitare 1 podeț situat pe drumul judeţean DJ 742, pe raza comunei Roşia Montană

Comuna Ocoliş: 3.281.000 lei

Refacere/reabilitare drum forestier Craca, 4,4 km

Refacere/reabilitare 3 podeţe situate pe drumul forestier Craca

Refacere/reabilitare 5 poduri situate pe drumul forestier Craca

Refacere/reabilitare drum forestier Pociovalişte, 1,6 km

Refacere/reabilitare 1 pod situat pe drumul forestier Pociovalişte

Refacere/reabilitare 2 podeţe situate pe drumul forestier Pociovalişte

Refacere/reabilitare strada Bisericii Ocoliş, 0,12 km

Refacere/reabilitare strada Bisericii Runc, 0,2 km

Refacere/reabilitare strada Bujurina, 0,15 km

Refacere/reabilitare strada Capu Satului, 0,2 km

Refacere/reabilitare strada Lupuleşti, 0,1 km

Refacere/reabilitare 1 pod situat pe strada Cristăneasa

Refacere/reabilitare drum comunal DC 189, 0,3 km

Refacere/reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă, 7 km

Refacere/reabilitare drum vicinal Agre, 3,0 km

Refacere/reabilitare drum vicinal Poduri, 0,5 km

Refacere/reabilitare drum vicinal Cristăneasa, 1,6 km

Refacere/reabilitare drum vicinal Valea lui Martin, 2,0 km

Refacere/reabilitare drum vicinal Primăveri, 2,0 km

Refacere/reabilitare drum vicinal Gobarlici, 2,0 km

Refacere/reabilitare drum vicinal Corn, 0,8 km

Refacere/reabilitare drum vicinal Faras, 2,1 km

Refacere/reabilitare drum vicinal Bradatel, 3,0 km

Refacere/reabilitare drum vicinal Dealul Plopului, 1,5 km

Refacere/reabilitare drum vicinal Măgură, 2,0 km

Refacere/reabilitare drum vicinal Pârâu Popii, 3,0 km

Refacere/reabilitare drum vicinal Păru Ciondrii, 2,4 km

Refacere/reabilitare drum vicinal Dealul Cireşului, 1,2 km

Refacere/reabilitare drum vicinal Râpa Mare, 1,5 km

Refacere/reabilitare drum vicinal Sub Arini, 3,0 km

Refacere/reabilitare drum vicinal Pomi, 2,0 km

Refacere/reabilitare drum vicinal Jgheab, 0,7 km

Refacere/reabilitare clădire Cămin Cultural Ocoliş şi centrală termică

Comuna Şugag: 870.000 lei

Refacere/reabilitare strada Groseştilor şi decolmatare rigole aferente străzii Groseştilor, 0,64 km

Refacere/reabilitare 15 podeţe situate pe strada Groseştilor

Refacere/reabilitare strada Valea Mărtiniei, 0,47 km

Refacere/reabilitare drum forestier Valea Mărtiniei şi decolmatare şanţuri aferente drumului forestier Valea Mărtiniei, 11,0 km

Refacere/reabilitare 10 podeţe situate pe drumul forestier Valea Mărtiniei

Refacere/reabilitare drum forestier Valea Teascului şi decolmatare şanţuri aferente drumului forestier Valea Teascului, 3,5 km

Comuna Sohodol: 765.000 lei

Refacere/reabilitare drum comunal DC 90, 0,15 km

Refacere/reabilitare drum vicinal 24, 0,5 km

Refacere/reabilitare 1 podeţ situat pe DC 90

Refacere/reabilitare 1 podeţ situat pe drum vicinal 24

Refacere/reabilitare strada 2, 0,1 km

Refacere/reabilitare strada 4, 0,2 km

Refacere/reabilitare 2 punţi pietonale

Refacere/reabilitare 2 poduri

Refacere/reabilitare drum sătesc Vlădoşeşti, 0,7 km

Refacere/reabilitare drum sătesc Sohodol – Nicoreşti, 0,5 km

Comuna Bistra: 664.000 lei

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 51, 0,4 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 52, 0,05 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 53, 0,8 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 54, 0,9 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 57, 0,7 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 58, 3 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 59, 0,4 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 62, 1,2 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 63, 0,8 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 64, 0,8 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 65, 0,7 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 66, 0,8 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 68, 0,8 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 69, 0,7 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 73, 0,8 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 74, 0,8 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 75, 0,9 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 77, 1 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 78, 0,6 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 83, 0,4 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 85, 0,4 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 86, 0,2 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 88, 0,7 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 90, 0,3 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 97, 0,4 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 98, 0,7 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 99, 3,5 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 95, 1,2 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 96, 0,8 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 100, 1,5 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 102, 0,3 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 104, 0,3 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 105, 0,2 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 106, 0,8 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 109, 0,7 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 110, 1,3 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 111, 2,1 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 112, 0,4 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 113, 0,7 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 115, 0,4 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 120, 1,4 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 126, 0,7 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 128, 1,2 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 129, 0,8 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 130, 0,7 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 132, 1,5 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 133, 0,8 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 134, 0,7 km

Refacere/reabilitare drum sătesc DS 135, 0,6 km

Refacere/reabilitare drum comunal DC 145, 3 km

Refacere/reabilitare drum comunal DC 143, 2,5 km

Refacere/reabilitare drum comunal DC 212, 2,5 km

Refacere/reabilitare drum comunal DC 144, 3 km

Orașul Abrud: 591.000 lei

Refacere/reabilitare drum comunal DC 161 Soharu şi decolmatare rigole aferente DC 161, 6,0 km

Refacere/reabilitare strada Serbina şi decolmatare rigole aferente străzii Serbina, 2,8 km

Refacere/reabilitare 2 poduri pe strada Serbina

Refacere/reabilitare strada Crişan şi decolmatare rigole aferente străzii Crişan, 3,2 km

Refacere/reabilitare strada Cristea şi decolmatare rigole aferente străzii Cristea, 4,1 km

Refacere/reabilitare 1 pod pe strada Cristea

Refacere/reabilitare strada Selişte şi decolmatare rigole aferente străzii Selişte, 3,5 km

Refacere/reabilitare strada Gării şi decolmatare rigole aferente străzii Gării, 0,36 km

Refacere/reabilitare strada Dealului şi decolmatare rigole aferente străzii Dealului, 0,4 km

Refacere/reabilitare strada Mecea şi decolmatare rigole aferente străzii Mecea, 1,78 km

Comuna Roşia Montană: 447.000 lei

Refacere/reabilitare drum local Ignăteşti – Iacobeşti, 1,0 km

Refacere/reabilitare drum local Iacobeşti – Vârtop – Piatra Albă şi decolmatare rigole aferente drumului local Iacobeşti – Vârtop – Piatra Albă, 2,0 km

Refacere/reabilitare 1 podeţ situat pe drumul local Iacobeşti – Vârtop – Piatra Albă

Refacere/reabilitare drum local Izvor, 2,0 km

Refacere/reabilitare 1 podeţ situat pe drumul local Izvor

Refacere/reabilitare drum comunal Cărpiniş – Vârtop – Gârda – Bărbulești şi decolmatare rigole aferente drumului comunal Cărpiniş – Vârtop – Gârda – Bărbulești, 0,2 km

Refacere/reabilitare drum local Soal 1 Pe din Jos, 2,0 km

Refacere/reabilitare drum local Soal de Sus – Citera, 3,0 km

Refacere/reabilitare drum local Curaturi şi decolmatare rigole aferente drumului local Curaturi, 3,0 km

Refacere/reabilitare 2 podeţe situate pe drumul local Curaturi Refacere/reabilitare drum local Henta, 0,5 km

Refacere/reabilitare 1 podeţ situat pe drumul local Henta, 0,5 km

Refacere/reabilitare drum local Tarsoi, 0,7 km

Refacere/reabilitare drum local Coasta Henţii – Pădurea Srobului, 0,5 km

Refacere/reabilitare drum local Dăroaia, 0,5 km

Comuna Vadu Moților: 408.000 lei

Refacere/reabilitare drum comunal DC 138, 4,6 km

Refacere/reabilitare drum comunal DC 139, 5 km

Refacere/reabilitare drum comunal DC 286, 4,5 km

Refacere/reabilitare drum comunal DC 293, 4,5 km

Refacere/reabilitare drum comunal DC 294, 2,8 km

Comuna Întregalde: 272.000 lei

Refacere/reabilitare drum comunal DC 100, 3 km

Refacere/reabilitare drum vicinal Tecșești – Coasta Bradului, 0,5km

Refacere/reabilitare drum vicinal Pârâul Teopului, 2,5km

Refacere/reabilitare drum vicinal Modolești – Iliești, 3 km

Refacere/reabilitare drum vicinal Dealu Geoagiului – Ivășcani, 2,5km

Refacere/reabilitare drum forestier Întregalde – Necrilești, 2 km

Refacere/reabilitare 1 drum de acces, 0,2 km

Comuna Lupşa: 250.000 lei

Refacere/reabilitare drum vicinal Lupşa – Muntele Mare şi decolmatare şanţuri

aferente drumului vicinal Lupşa – Muntele Mare, 5,0 km

Refacere/reabilitare 5 podeţe pe drumul vicinal Lupşa – Muntele Mare

Refacere/reabilitare strada Valea Mare şi decolmatare şanţuri aferente străzii Valea Mare, 0,4 km

Refacere/reabilitare drum comunal DC 118 şi decolmatare şanţuri aferente drumului comunal DC 118, 1,7 km

Refacere/reabilitare drum vicinal Valea Lupşii – Muntele Mare şi decolmatare şanţuri aferente drumului vicinal Valea Lupşii – Muntele Mare, 2,0 km

Refacere/reabilitare strada Văi, 0,7 km

Refacere/reabilitare strada Micudea, 0,5 km

Refacere/reabilitare ziduri de sprijin pe drumul comunal DC 98, 0,3 km

Refacere/reabilitare strada Piţiga, 0,4 km

Refacere/reabilitare strada Saivan, 0,06 km

Refacere/reabilitare strada Mănească, 0,2 km

Comuna Săsciori: 147.000 lei

Refacere/reabilitare drum comunal Loman – Valea Tonii, 0,9 km

Refacere/reabilitare drum forestier Valea Tonii şi decolmatare şanţuri aferente drumului forestier Valea Tonii, 4,2 km

Refacere/reabilitare 2 podeţe situate pe drumul forestier Valea Tonii

Refacere/reabilitare drum forestier Pârâul Tonii şi decolmatare şanţuri aferente drumului forestier Pârâul Tonii, 2,1 km

Oraşul Câmpeni: 122.000 lei

Refacere/reabilitare drum comunal DC 142, 2,0 km

Refacere/reabilitare drum vicinal Valea lui Ilie – DV 16, 2,0 km

Refacere/reabilitare drum vicinal Furduieşti – DV 15, 0,06 km

Refacere/reabilitare drum vicinal Dănduţ – DV 12, 1,0 km

Refacere/reabilitare drum vicinal Faţa Abrudului – DV 8, 1,8 km

Refacere/reabilitare drum vicinal Dealu Bistrii – DV 13, 0,2 km

Refacere/reabilitare strada Gării, 0,2 km

Refacere/reabilitare drum vicinal Lespezi, 0,2 km

Comuna Poiana Vadului: 34.000 lei

Refacere/reabilitare drum vicinal Costeşti şi decolmatare şanţuri aferente drumului vicinal Costeşti, 1,0 km

Refacere/reabilitare drum vicinal Păşteşti şi decolmatare şanţuri aferente drumului vicinal Păşteşti, 0,2 km

Refacere/reabilitare drum vicinal Duduieni şi decolmatare şanţuri aferente drumului vicinal Duduieni, 0,5 km

Comuna Râmeț: 24.000 lei

Refacere/reabilitare drum comunal DC 128

Refacere/reabilitare drum comunal DC 229, 1,4 km

Refacere/reabilitare drum forestier Valea Mănăstirii, 1,5 km

Refacere/reabilitare 1 pod sat Valea Mănăstirii

Comuna Ponor: 21.000 lei

Refacere/reabilitare drum comunal Ponor, 0,95 km

Refacere/reabilitare drum comunal DC 62, 0,6 km

Comuna Ciuruleasa: 20.000 lei

Refacere/reabilitare drum comunal DC 156, 0,848 km

Refacere/reabilitare drum comunal DC 157, 0,1 km

Refacere/reabilitare 1 podeţ pe drumul comunal DC 157

Comuna Poşaga: 15.000 lei

Refacere/reabilitare drum comunal DC 43 şi decolmatare şanţuri aferente drumului comunal DC 43, 0,9 km

Refacere/reabilitare drum comunal DC 42 şi decolmatare şanţuri aferente drumului comunal DC 42, 0,6 km

Comuna Mogoș: 10.000 lei

Refacere/reabilitare drum comunal DC 153

Refacere/reabilitare 1 pod, supratraversare râul Geoagiu, sat Mămăligani

Oraşul Zlatna: 9.000 lei

Refacere/reabilitare drum comunal DC 66, 1,5 km

Refacere/reabilitare drum comunal DC 113,1,0 km

Comuna Sălciua: 6.000 lei

Refacere/reabilitare drum forestier Sălciua de Jos – Sălciuţa, 3 km

Refacere/reabilitare drum comunal DC 55, 1,5 km

Comuna Livezile: 3.000 lei

Refacere/reabilitare 1 podeţ

Comuna Stremț: 2.000 lei

Reabilitare 1 pod Geoagiu de Sus

Reabilitare 1 podeț Geoagiu de Sus

Comuna Bucium: 1.000 lei

Refacere/reabilitare drum vicinal Valea Bozului, 0,5 km

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement