Connect with us
Advertisement

Eveniment

Lista noilor reguli de carantină pentru cei care intră în România. Condițiile de intrare în țară s-au schimbat din 12 decembrie

Publicat

Condițiile de intrare în România s-au modificat din data de 12 decembrie de la ora 00,00, odată cu intrarea în vigoare Listei actualizate a țărilor/statelor cu risc epidemiologic ridicat

Condițiile de intrare în România au fost modificate din nou, vineri, de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, la doar câteva zile de la adoptarea lor.

Astfel, CNSU a decis să reducă perioada de carantină pentru persoanele care vin din afara UE, care sunt vaccinate dar nu prezintă test PCR. Acestea vor sta în carantină 10 zile, în loc de 14 zile.

De asemenea, vor fi scutiți de la carantină angajații sistemului național de apărare, ordine publică şi securitate națională precum și elevii și studenții care se vin în România pentru a da examene și sunt vaccinați sau trecuți prin boală.

Noile reguli de carantină pentru cetățenii din statele membre ale Uniunii Europene sau din state terțe sunt stabilite în funcție de riscul de infectare și se aplică până pe 8 ianuarie 2022.

România a intrat în zona verde de risc epidemiologic

În timp ce toată Europa se află în zona roșie și galbenă de risc epidemiologic conform listei cu clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată, publicată vineri, 10 decembrie,  doar România, alături de Kosovo, sunt singurele țări din Europa care apar ca fiind fără risc epidemiologic.

CNSU a înnăsprit astfel condițiile de intrare în țară mai ales pentru persoanele care vin din zona roșie. Printre țările aflate în zona roșie se află și Germania, Franța, Regatul Unit, Austria, Elveția, țări din care mii de români se întorc acasă de sărbători.

VEZI DOCUMENT: Noua listă a țărilor cu risc epidemiologic în vigoare din 12 decembrie ora 00,00

Măsurile decise vineri de CNSU:

  • introducerea testului RT-PCR pentru – exceptarea de la măsura carantinei a elevilor/studenților, cetățenilor români sau cetățenilor cu domiciliul sau reședința în afara României care au de susținut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unități/instituții de învățământ de pe teritoriul țării ori se deplasează pentru activități legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori.
  • exceptarea de la măsura carantinei a angajaților sistemului național de apărare, ordine publică şi securitate națională care se întorc în România de la activități desfășurate în interes profesional în afara țării din statele terțe dacă sunt vaccinați ori au trecut prin boală.
    reducerea la 10 zile a duratei de carantinare pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală care sosesc în România din statele terțe fără test RT-PCR.
  • eliminarea posibilității de a ieșii din carantină în a 10 zi dacă efectuează test RT-PCR in a 8 zi.

Precizările Poliției de Frontieră

Ajungeți în România de sărbători? Fie că sunteți cetățean român sau străin și trăiți în Statele Unite, Canada, Serbia, Republica Moldova sau oricare alt stat din afara Spațiului European (UE, Spațiul Economic European, Confederația Elvețiană), iată câteva informații care vă sunt utile.

  • FĂRĂ CARANTINĂ dacă prezentați dovada vaccinării sau a trecerii prin boală în ultimele 180 de zile, PLUS un test RT-PCR negativ efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul României;
  • CARANTINĂ DE 10 ZILE dacă sunteți nevaccinați, nu ați trecut prin boală în ultimele 180 de zile, dar prezentați un test RT-PCR negativ efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul României;
  • CARANTINĂ DE 14 ZILE dacă nu prezentați un test RT-PCR negativ efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul României, sunteți nevaccinați, nu ați trecut prin boală în ultimele 180 de zile.
  • CARANTINĂ DE 10 ZILE dacă nu prezentați un test RT-PCR negativ efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul României, dar sunteți vaccinați, sau ați trecut prin boală în ultimele 180 de zile.

Măsurile se aplică în perioada până în 8 ianuarie 2022, însă normele prevăd o serie de excepții pentru copii, elevii și studenții care învață în România, persoanele aflate în tranzit etc. De asemenea, măsurile vor fi adaptate inclusiv prin introducerea, începând cu 20 decembrie 2021, a Formularului de localizare a pasagerilor (PLF). Detalii AICI

Sunt două categorii de state;

  • țările UE, Spațiului Economic European și Elveția
  • țările non UE.

Persoanele care vin dintr-o țară din UE, Spațiului Economic European sau din Elveția, NU intră în carantină dacă arată unul din următoarele documente:

  • dovada vaccinării cu schema completă (să fi trecut minim 2 săptămâni de la a doua doză/doza unică),
  • dovada trecerii prin boală (să nu fi trecut mai puțin de 14 zile de la testul pozitiv, dar nici mai mult de 180 de zile de la vindecare),
  • un test covid PCR făcut cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau intrării în țară.
  • Condiție importantă: țara respectivă să fie situată în zona verde sau galbenă

Persoanele care vin dintr-o țară UE, Spațiului Economic European sau din Elveția, aflată în zona roșie, NU intră în carantină dacă arată unul din următoarele documente:

  • dovada vaccinării cu schema completă (să fi trecut minim 2 săptămâni de la a doua doză/doza unică),
  • dovada trecerii prin boală (să nu fi trecut mai puțin de 14 zile de la testul pozitiv, dar nici mai mult de 180 de zile de la vindecare)

Persooanele care vin dintr-o țară care nu este în Uniunea Europeană, NU intră în carantină dacă arată unul din următoarele documente:

  • dovada vaccinării cu schema completă (să fi trecut minim 2 săptămâni de la a doua doză/doza unică) + un test PCR cu rezultat negativ făcut cu cel mult 48 de ore înainte.
  • dovada trecerii prin boală (să nu fi trecut mai puțin de 14 zile de la testul pozitiv, dar nici mai mult de 180 de zile de la vindecare) + un test PCR cu rezultat negativ făcut cu cel mult 48 de ore înainte.

Diferența de interval pentru testare este de:

  • 72 de ore pentru țările UE, Spațiului Economic European și Elveția,
  • 48 de ore pentru statele non UE .

Cei care vin din Marea Britanie, care nu mai este nici țară UE au nevoie de dovada vaccinării sau trecerii prin boală și de test PCR cu rezultat negativ, altfel intră în carantină.

Românii vaccinați sau trecuți prin boală dar care vin din țări non UE și nu au făcut test PCR, carantina va fi de 10 zile. Aceștia pot ieși din carantină mai repede dacă fac un test PCR în ziua 8 și rezultatul este negativ.

Reguli pentru persoanele nevaccinate sau care nu au trecut prin boală:

  • Cei care vin dintr-o țară din zona roșie, dar care e membră a UE, a Spațiului Economic European sau Elveția, carantina nu va fi de 14 zile, ci de 10 zile. Condiția este ca persoana respectivă să fi făcut cu cel puțin 72 de ore înainte de intrarea în România, un test PCR care are rezultat negativ de Covid.
  • Cei care vin dintr-o țară care nu este în Uniunea Europeană și nici în Spațiul Economic European, dar au un test PCR negativ făcut cu cel mult 48 de ore înainte, la fel, vor sta în carantină 10 zile. Dacă nu au testul vei sta în carantină 14 zile.

Persoanele care se află în situația de a fi plasate în carantină, trebuie să completeze un formular. Acesta poate fi găsit AICI.

Cine intră în carantină

Sosirea în România a persoanelor care vin din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană, aflate în zonele VERDE și GALBEN:

NU intră în carantină persoanele vaccinate sau trecute prin boală;

Carantină pentru 14 zile la domiciliu, la o adresă declarată sau într-un spațiu special amenajat în cazul în care:

Persoanele care nu prezintă dovada vaccinării, trecerii prin boală sau testării negative RT-PCR pentru COVID-19, efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

Sosirea în România a persoanelor care vin din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană, aflate în zona ROȘIE:

  • NU intră în carantină persoanele vaccinate sau trecute prin boală;
  • Carantină pentru 10 zile (la domiciliu, la o adresă declarată sau într-un spațiu special amenajat) pentru persoanele nevaccinate și care nu au trecut prin boală, doar dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).
  • Carantină pentru 14 zile (la domiciliu, la o adresă declarată sau într-un spațiu special amenajat) pentru persoanele nevaccinate și care nu au trecut prin boală, dacă NU prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

Sosirea în România a persoanelor care vin din state terțe (altele decât UE și spațiul european)

  • NU intră în carantină persoanele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 180 de zile, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul national.
  • Carantină pentru 10 zile la o adresă declarată sau într-un spațiu special amenajat în cazul în care persoanele nevaccinate ori cele care nu au trecut prin boală în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, cu condiția să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul national, indiferent de zona de risc în care sunt încadrate statele din care vin.
  • Carantină pentru 14 zile pentru persoanele care intră în România și NU prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru COVID-19 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).
  • Persoanele vaccinate sau trecute prin boală care sosesc în România din statele terțe fără test RT-PCR stau în carantină 10 zile.

Excepții de la măsura carantinării

SITUAȚII EXCEPTATE DE LA CARANTINARE, INDIFERENT DE ZONA DE RISC ÎN CARE SE AFLĂ STATUL COMUNITĂȚII EUROPENE:

  • Copiii sub 12 ani;
  • Copiii cu vârsta între 12 și 16 ani, indiferent de încadrarea țării în zona de risc, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
  • Persoanele nevaccinate sau care nu au fost confirmate pozitiv în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona ROȘIE și rămân în România pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore).

În această situație, persoanele trebuie să prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național. În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;

  • Persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul țării;
  • Lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria sau Bulgaria, precum și cetățenii români angajați ai operatorilor economici din cele două țări. La intrarea în țară ei fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;
  • Elevii/studenții, cetățeni români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, în cazul în care fac naveta zilnic.

Aceștia trebuie să prezinte documente doveditoare. Aceleași măsuri se aplică în cazul în care elevii și studenții au de susținut examene sau urmează cursuri. Excepție fac și însoțitorii acestora, în cazul în care ne referim la elevi minori.

  • Membrii delegațiilor sportive, precum și artiștii și staff-ul acestora nevaccinați ori trecuți prin boală, care sosesc din zona ROȘIE pentru participarea la competiții sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment.

Aceștia trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național. Ei vor participa doar doar la activități în cadrul competițiilor sau, după caz, evenimentelor menționate;

  • Conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum și conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, nevaccinați ori care nu au trecut prin boală și care sosesc din zona ROȘIE.

Aceștia trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul național, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional;

  • Persoanele predate autorităților române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată;
  • Membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București și posesori de pașapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, nevaccinați ori care nu au trecut prin boală, care sosesc din zona ROȘIE.

Condiția este ca aceștia să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național.

  • Angajații sistemului național de apărare, ordine publică şi securitate națională care se întorc în România de la activități desfășurate în interes profesional în afara țării din statele terțe dacă sunt vaccinați ori au trecut prin boală.

SITUAȚII EXCEPTATE DE LA CARANTINARE, INDIFERENT DE ZONA DE RISC ÎN CARE SE AFLĂ STATUL TERȚ:

  • Copiii sub 12 ani;
  • Copiii cu vârsta între 12 și 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
  • Persoanele nevaccinate sau care nu au fost confirmate pozitiv în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care rămân în România pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore).

În această situație, persoanele trebuie să prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național.

În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;

  • Persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul țării;
  • Lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum și cetățenii români angajați ai operatorilor economici din cele trei țări.

La intrarea în țară ei fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;

  • Elevii/studenții, cetățeni români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, în cazul în care fac naveta zilnic.

Aceștia trebuie să prezinte documente doveditoare. Aceleași măsuri se aplică în cazul în care elevii și studenții au de susținut examene sau urmează cursuri. Excepție fac și însoțitorii acestora, în cazul în care ne referim la elevi minori.

  • Membrii delegațiilor sportive, precum și artiștii și staff-ul acestora nevaccinați ori care nu au trecut prin boală în ultimele 180 de zile, pentru participarea la competiții sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment.

Aceștia trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național. Ei vor participa doar doar la activități în cadrul competițiilor sau, după caz, evenimentelor menționate;

  • Conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum și conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, nevaccinați ori care nu au trecut prin boală.

Aceștia trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional;

  • Membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București și posesori de pașapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, nevaccinați ori care nu au trecut prin boală, care sosesc din state terțe, indiferent de încadrarea acestora în zona de risc.

Condiția este ca aceștia să prezinte rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau intrării pe teritoriul național.

  • Angajații sistemului național de apărare, ordine publică şi securitate națională care se întorc în România de la activități desfășurate în interes profesional în afara țării din statele terțe dacă sunt vaccinați ori au trecut prin boală.

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. irina

    luni, 13.12.2021 at 16:17

    De ce este diferenta pentru testul PCR, 72 ore pentru tari UE si 48 pentru tari terte, cum ar fi Marea Britanie? Este acelasi virus, indiferent de situatia politica. Valabilitatea unui test PCR este 72 de ore, indiferent ca e tara UE sau non UE.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement