Connect with us
Advertisement

Eveniment

Duminica Floriilor: Nume care se sărbătoresc de FLORII. Aproape 1,5 milioane de români își celebrează onomastica

Publicat

În fiecare an, în Duminica Floriilor, le transmitem urări  și felicitări celor dragi care poartă nume de flori. Anul acesta, Floriile sau Duminica Stâlpărilor se sărbătoresc pe data de 17 aprilie, fiind cea mai importantă sărbătoare care vestește venirea Paștelui.

Sărbătoarea marchează ziua în care Iisus a intrat in Ierusalim, fiind întâmpinat de către localnici cu frunze de palmier. Nu doar cei cu nume de flori sunt sărbătoriți, ci toți care poartă nume inspirate din natură: de flori și plante.

Vezi: MESAJE de FLORII 2022: Idei de urări pentru cei care poartă nume de flori. Felicitări în zi de sărbătoare

Potrivit unor date publicate de MAI, peste 1,4 milioane de persoane din România poartă nume de flori.

Dintre cei aproape 1,5 milioane de români aniversaţi de Florii, aproximativ 63o.ooo sunt bărbaţi, iar peste 850.000 sunt femei, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Statisticile existente, la nivelul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI, arată că majoritatea românilor care îşi sărbătoresc onomastica de Florii, respectiv 336.793 de persoane, poartă numele de Florin, alţi 145.673 se numesc Viorel, iar 54.749 – Florian.

Din totalul româncelor cu nume de flori, 145.020 se numesc Viorica, 128.844 – Florentina, 91.000 – Florica, 87.202 – Floarea şi 79.753 – Florina.

Dintre bărbaţi, 29.779 poartă numele Florea, 25.183 răspund la numele Florentin şi 13.925 se numesc Florinel. Tot printre bărbaţii români care îşi serbează duminică onomastica, se numără şi cei cu numele Trandafir – 2.418, Bujor – 1.550, Floricel – 928, Mărgărit – 699 şi Crin – 204.

În duminica Floriilor vor fi aniversate și românce cu nume mai rar întâlnite, precum Garofița – 2.972, Iris – 2.196, Anemona – 858, Micșunica – 626, Romanița – 533, Panseluța – 444 sau Crizantema – 303.

Iată câteva nume de care NU ŞTIAI că se sărbătoresc și dacă ai prieteni, rude sau colegi cu nume de flori, le poți trimite mesaje, urări, felicitări de Florii:

  • Angela, Angelica – de la Angelica de pădure
  • Codrin, Codrina, Codruţ, Codruţa
  • Delia (de la Dalie), Dumitriţa (denumire populară a crizantemei)
  • Eugenia – de la planta cu acelaşi nume
  • Genţiana, Gherghina (o altă denumire a Daliei)
  • Laur, Laura, Laurenţiu, Laurian, Lauriana; Liliana, Lilian (de la liliac sau de la englezescul Lilly, pentru crin)
  • Mălin, Mălina – de la pomul cu acelaşi nume
  • Romaniţa
  • Veronica.
  • Narcisa
  • Crina
  • Lăcrimioara

Lista numelor care se sărbătoresc de Florii 2022 (în ordine alfabetică).

  • Anemona
  • Brânduşa
  • Bujor
  • Camelia
  • Călin
  • Codrin
  • Codrina
  • Codruţ
  • Codruţa
  • Crăiţa
  • Crenguţa
  • Crina
  • Crin
  • Crinuţa
  • Crizantema
  • Dalia
  • Delia
  • Dafina
  • Floarea
  • Flora
  • Florenţa
  • Florentin
  • Florentina
  • Florica
  • Florin
  • Florina
  • Garofiţa
  • Gențiana
  • Gherghina
  • Ghiocel
  • Iasmin
  • Iasmina
  • Iris
  • Hortensia
  • Lăcrimioara
  • Laur
  • Laura
  • Laurenţiu
  • Laurian
  • Lauriana
  • Liliana
  • Malina
  • Margareta
  • Micșunica
  • Mugurel
  • Narcis
  • Narcisa
  • Panseluţa
  • Romaniţa
  • Roza
  • Rozalia
  • Trandafira
  • Violeta
  • Viorel
  • Viorela
  • Viorica
  • Zambila
  • Zambilica

Mai sunt și alte nume exotice, împrumutate din alte țări, tot inspirate de flori și natură: Jasmina, Daphne, Yasmina, Yesenia, Zinnia, Vernon.

sursa foto: pixabay.com

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement