Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat noi liste cu dosare aprobate în cadrul Programelor Programelor Casa Eficientă Energetic şi Casa Verde Fotovoltaice.

Casa Eficientă Energetic 2021

Totodată, în cadrul Programului Casa Eficientă Energetic a fost publicată o nouă listă conţinând 87 dosare aprobate în valoare de 4,27 milioane lei.

Publicitate

LISTA dosare aprobate Casa Eficientă Energetic - 27 octombrie

Prin acest program, beneficiarii pot deconta: instalarea de ferestre izolante, izolarea acoperișului, a pereților exteriori, montarea unei centrale mai eficiente, a panourilor solare, sisteme de ventilație, corpuri de iluminat cu LED, senzori de mișcare, robineți și conducte noi etc. Condiția eligibilității proiectului este ca eficiența energetică a locuinței să crească cu cel puțin o clasă energetică.

Casa Verde Fotovoltaice 2021

AFM a publicat şi 313 dosare acceptate în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice în valoare de peste 6,257 milioane lei.

Publicitate

LISTA Casa Verde Fotovoltaice - 28 octombrie

Prin programul ”Casa verde”, persoanele fizice își pot instala sisteme fotovoltaice, pentru eficientizarea consumului de energie electrică în locuințe.

Potrivit AFM, sunt liste publicate și pentru programele Rabla Clasic și Rabla Plus, pe site-ul oficial.