Connect with us
Advertisement

Eveniment

LIVE VIDEO: Ceremonia de primire a Sfintei Lumini de la Ierusalim. Când va ajunge în România

Publicat

Ceremonia de primire a Sfintei Lumini de la Ierusalim se desfășoară sâmbătă, de la ora 13.00, la Mormântul lui Iisus Hristos.

Sâmbătă dimineață au fost stinse toate candelele înăuntrul Bisericii, iar Mormântul lui Hristos a fost pecetluit cu ceară curată.

Ceremonia primirii Sfintei Lumini este oficiată începând cu ora 13.00 de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, anunță basilica.ro.

YouTube video

Ceremonia de primire a Sfintei Lumini de la Ierusalim

La sosirea Patriarhului, începe tradiţionala procesiune care presupune înconjurarea de trei ori a Sfântului Mormânt. Apoi, se desigilează Mormântul iar schevofilaxul, clericul care are în grija sa obiectele și veșmintele liturgice, duce înăuntru candela „neadormită”, acum stinsă, care urmează să se aprindă de la Sfânta Lumină.

URĂRI DE PAŞTE 2024 Mesaje și FELICITĂRI de Învierea Domnului. Transmite un gând bun celor dragi de Sărbători

În continuare, Patriarhul se dezbracă de veşmintele arhiereşti şi rămâne îmbrăcat numai cu un stihar alb. Ia patru mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare și intră în Sfântul Mormânt. Împreună cu el intră şi reprezentantul armenilor, care are dreptul să stea în încăperea de dinaintea încăperii cu Sfântul Mormânt, de unde îl urmăreşte pe patriarh.

Înăuntrul Mormântului propriu-zis, patriarhul citeşte în genunchi rugăciunea specială şi îl roagă pe Iisus Hristos să dăruiască Lumina ca binecuvântare şi sfinţire pentru oameni. Apoi, în urma rugăciunii, lumina sfântă se arată şi se răspândeşte în Biserică.

În acelaşi timp aprinde şi candela „neadormită” dinăuntrul Mormântului. Ceremonia se încheie cu ieşirea Patriarhului şi împărţirea flăcării sfinte credincioşilor.

Lumina Sfântă va ajunge în România sâmbătă seara

Lumina Sfânta va fi adusă de la Ierusalim, în seara de sâmbătă, 4 mai 2024, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.

De pe Aeroportul Otopeni, va fi preluată de delegaţii eparhiilor Patriarhiei Române și va ajunge și la Alba Iulia.

foto: captură video Youtube/Trinitas TV

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement