Eveniment
LIVE VIDEO: Dacii și romanii își testează forțele la Festivalul Roman Apulum. Pentatlon antic la Alba Iulia
Dacii și romanii își testează forțele la Festivalul Roman Apulum, în ultima zi a festivalului dedicat dacilor și a romanilor. Duminică în Piața Cetății din Alba Iulia, trupele romane alături de daci și aliații lor se întrec într-o serie de probe sportive.
Aceștia își fac încălzirea pentru bătălia finală, eveniment care va avea loc de la ora 16.00, tot în Piața Cetății. Seara de sâmbătă a fost dedicată gladiatorilor. Aceștia au luptat sub privirile a sute de oameni strânși în Piața Cetății din Alba Iulia.
A fost un show cu lupte, răsturnări de situație, dar și momente de dansuri cu foc.
VEZI ȘI: FOTO: Ispită la ”Insula iubirii”, gladiator la Alba Iulia. Darius Măcinic, în arenă la Festivalul Roman Apulum
În continuare pentru cei care sunt în Alba Iulia, atelierele interactive sunt deschise vizitatorilor.
Este vorba despre ateliere militare și meșteșugărești (Medicină antică, Gastronomie antică, Prelucrare os, Prelucrare lemn, Prelucrare tăblițe ceramice. Olărit, Monetărie, Signacula, Jocuri romane, Mozaic, Machete, Scriptoria, Inscripții în piatră, Fierărie, Metaloplastie, Antrenamente de soldați romani, Antrenamente de gladiatori; Tir cu arcul).
Programul complet al zilei de duminică, ultima zi de festival
- 12.00 Competiție sportivă / pentatlon antic – Piața Cetății
- 15.00 Dansuri antice – Magna Nemesis și Nimfele Daciei- Piața Cetății
- 15.30 Demonstrații comune de tehnică militară ale trupelor participante: Legiunile romane și Războinicii barbari (Piața Cetății)
- 16.00 Marea Bătălie (Piața Cetății)
- 17.00 Parada trupelor. Ceremonia de închidere a festivalului (Piața Cetății și Strada Mihai Viteazul)
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News