Connect with us
Advertisement

Eveniment

LIVE VIDEO: MAI și BOR au modificat acordul criticat de Iohannis. Slujbe fără credincioși, iar pâinea sfințită dusă la domiciliu

Publicat

Ministrul de Interne Marcel Vela a anunțat că acordul cu BOR a fost modificat. Astfel, poliția nu va mai distribui Lumina Sfântă, iar slujbele se vor desfășura fără credincioși.

Acesta a facut precizări în legătură cu măsurile anunțate marți, respectiv în legătură cu acordul dintre MAI și Biserica Ortodoxă Română, prin care polițiștii erau implicați în aducerea luminii către credincioși.

Vezi și REGULI pentru slujbele de Crăciun la biserici

Potrivit noului acord, pâinea sfințită va fi distribuită la domiciliu credincioșilor de către personalul clerical și voluntari iar Lumina Sfântă, aceasta va fi distribuită de clerici și 5 voluntari.

bor

”Slujbele din noaptea de înviere se vor oficia cu respectarea ordonanțelor militare, fără participarea credincioșilor în incinta, curtea bisericilor. Pâinea sfințită numită „Paște” va fi distribuită la domiciliul credincioșilor de către personalul clerical și voluntari, vineri și sâmbătă, între orele 8-17, și duminică între orele 6-12, la solicitarea credincioșilor.

Sfânta Lumină va fi distribuită în parohii de personalul clerical și maximum 5 voluntari, în ziua de sâmbătă. Personalul clerical și maxim cinci voluntari echipați vor distribui lumina și paștile respectând Ordonanțele Militare, având asupra lor actele și un ecuson.

bor

Credincioșii vor primit Paștile sau Sfânta Lumină fără a ieși în stradă. În cazul blocurilor, va exista un reprezentant

În spitalele fără preot, cadrele MAI vor distribui Sfânta Lumină” a spus ministrul de interne.

Context. Măsura a fost puternic criticată de președintele Klaus Iohannis, într-o intervenție publică pe care a avut-o înainte de ședința de Guvern.

Acesta a declarat a spus că este prematură relaxarea care s-a înțeles din măsura respectivă și că va solicita Guvernului să găsească o altă formulă, care respectă ordonanțele militare.

”E regretabil să observăm că de multe ori cele mai bune intenții creează cele mai mari complicații. Așa se pare că se întâmplă cu un așa zis acord între MAI și Biserica Ortodoxă. Probabil intențiile sunt foarte bune, dar nu s-a înțeles foarte bine ce se dorește. Mulți români au înțeles că e cazul să ne relaxăm.

Dar nu e cazul să ne relaxăm. În câteva minute voi începe o ședință în care voi cere premierului și ministrului să revină asupra acestui acord, să găsească o variantă care se încadrează formulei ”Stați acasă” și care respectă toate ordonanțele militare.

Dragi români, indiferent ce vă spun unii și alții, eu vă spun același lucru pe care îl spun medicii, experții, OMS: stați acasă! Altfel, după sărbători, vom avea înmormântări” a spus președintele, miercuri în jurul prânzului.

Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Interne (MAI) au semnat marți, 14 aprilie 2020, un acord privind stabilirea unor măsuri cu ocazia sărbătorii Sfintelor Paști. Documentul poate fi vizualizat aici.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement