Connect with us
Advertisement

Eveniment

LIVE-VIDEO: Declarațiile președintelui Klaus Iohannis cu privire la măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19

Publicat

Președintele României, Klaus Iohannis participă luni, 27 aprilie, ora 12:00, la Palatul Cotroceni, la o ședință privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19.

După întâlnirea cu prim-ministrul României, Ludovic Orban, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, și șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, şeful statului susţine o declaraţie de presă.

Declarațiile președintelui:

  • Aud de la mulți că vremea e frumoasă și epidemia se va termina, din păcate nu este așa. Ați văzut ieri peste 400 cazuri noi, astăzi peste 300, nu putem vorbi despre o relaxare
  • Trebuie să ținem cont de câteva lucruri destul de simple. Faptul că elevii s-ar duce la școală ar implica, din punctul nostru de vedere, 2 riscuri mari: elevii să ducă boala la școală și de la școala, acasă
  • Pe de altă parte, am dorit să știm și ce fac alte țări. Unele nu mai doresc să redeschidă școlile, în alte cazuri situația este în evaluare. Exemplu: Franța a deschis experimental școlile, iar experimentul nu a decurs foarte bine; zeci de elevi au fost testați pozitiv și mai mulți dascăli au ajuns la Terapie Intensivă
  • În concluzie s-a decis astăzi că pentru majoritatea elevilor – grădinițele, școlile, universitățile nu se mai redeschid în acest an. Elevul nu se mai întoarce fizic la școală, anul școlar se termină în 12 iunie; până atunci vor fi formele de învățământ la distanță
  • Elevii vor avea mediile încheiate cu notele pe care le au acum; în cazuri excepționale se poate face o evaluare excepțională
  • Se vor redeschide în septembrie, când se redeschide noul an școlar
  • Elevii din anii terminali vor putea reveni la școală între 2 și 12 iunie pentru a se pregăti pentru examene. Vor fi maximum 10 elevi într-o clasă
  • Examenele naționale și Bacalureatul se vor organiza cu respectarea unor reguli foarte stricte de distanțare. Intră pe un coridor, ies pe alt coridor. Se vor face dezinfecții regulate.
  • Mediile se încheie, situația școlară se încheie și în acest fel evităm riscuri majore.
  • Alta temă. Persoanele peste 65 de ani vor avea la dispoziție două intervale orare pentru a ieși din casă: dimineața între orele 07.00 și 11.00 și seara de la 19.00 la 22.00, fie pentru cumpărături, fie pentru mișcare în jurul casei sau al blocului

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement