LIVE-VIDEO Gala Tineretului din România 2026 la Alba Iulia. Proiecte dedicate tinerilor, premiate la Casa de Cultură a Studenților
Gala Tineretului din România 2026, eveniment dedicat recunoașterii și promovării inițiativelor, proiectelor și celor care contribuie activ la dezvoltarea comunităților și la crearea unor oportunități mai bune pentru tineri, are loc sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 17:00, la Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia.
La eveniment participă și ministrul Muncii, Florin Manole. „Violența în școli e ceva ce a depășit orice limite. Bullying-ul acum e foarte răspândit și foarte divers. Noi nu am avut nici ghinionul, nici norocul rețelelor sociale. Pentru noi înainte, autoritatea în școală era suficientă pentru a păstra ordinea și liniștea. Acum lucrurile sunt complet schimbate, din păcate în rău.
Va fi nevoie de toată societatea, pentru că s-au întâmplat prea multe, prea rău și statul se dovedește prea slab. Cred că pentru anul următor, având ca punct culminant evenimentul similar acestuia de anul viitor, dezbaterea despre cum să facem în România ca școlile să fie mai sigure și mai bune pentru copii și tineri este, din punctul meu de vedere, prima temă”, le-a transmis ministrul tinerilor prezenți.
Evenimentul, organizat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, sub sloganul „Tinerii transformă România”, aduce în prim-plan inițiative care demonstrează că tinerii nu sunt doar beneficiari ai schimbării, ci autori ai acesteia.
În cadrul Galei vor fi premiate proiecte dedicate tinerilor, implementate în perioada 1 septembrie 2025 – 15 septembrie 2026 de structuri asociative de și pentru tineret, grupuri informale de tineri, case de cultură ale studenților și Complexul Cultural Sportiv Studențesc Tei.
Anul acesta, 128 de proiecte și inițiative de tineret au fost înscrise în competiție. În spatele fiecăreia se află tineri și lucrători de tineret cu idei curajoase, care se implică în comunitățile lor, transformă planurile în acțiuni și demonstrează că schimbarea începe cu fiecare dintre noi.
În cadrul Galei vor fi premiate 31 de inițiative, iar 3 lucrători de tineret vor fi recunoscuți pentru contribuția lor la dezvoltarea și susținerea tinerilor.
Lista finaliștilor a fost următoarea
Inovație cu impact
Idei și soluții noi care răspund unor nevoi reale ale tinerilor și produc schimbări relevante.
- Proiect: ATOMIC SCRATCHERS
- Aplicant: Asociația Tineri pentru Comunitate Bistrița
- Proiect: Ce fac cu viața mea?
- Aplicant: Asociația Civic Arieș
- Proiect: HeroLab
- Aplicant: Asociația The Da Vinci System
Bunăstare și sănătate pentru tineri
Proiecte care contribuie la sănătatea fizică și mintală, echilibrul și calitatea vieții tinerilor.
- Proiect: Click pe Educație
- Aplicant: Asociația Centrul de Dezvoltare Personală și Combatere a Comportamentelor de Risc
- Proiect: Cluj-Napoca HPV Free City
- Aplicant: Federația Tinerilor din Cluj
- Proiect: Medic de 10 km
- Aplicant: Organizația Studenților Mediciniști din Cluj
Participare civică și cetățenie activă
Inițiative care îi încurajează pe tineri să se implice, să își facă vocea auzită și să participe la viața comunității.
- Proiect: ART4HOPEfest
- Aplicant: Festivalul caritabil ART4HOPE
- Proiect: TineRețea
- Aplicant: Asociația „Luna și noi”
- Proiect: Simularea Parlamentului European
- Aplicant: Asociația „Societatea Studenților Europeniști”
Educație non-formală și dezvoltarea competențelor
Proiecte prin care tinerii învață, experimentează și dobândesc competențe pentru viață și pentru viitor.
- Proiect: Media Detective – ediția a 2-a
- Aplicant: Asociația Civic Arieș
- Proiect: Programul Național de Educație STEAM FIRST Tech Challenge România – Sezonul 10 (2025–2026)
- Aplicant: Asociația Nație Prin Educație
- Proiect: SkillZ Up, ediția a 2-a
- Aplicant: Asociația Mnydself
Artă, cultură și industrii creative
Inițiative care valorifică talentul, creativitatea și expresia artistică a tinerilor.
- Proiect: Cluj Never Sleeps: UNWIND, ediția a XII-a
- Aplicant: Federația Tinerilor din Cluj
- Proiect: EcoFluencer II
- Aplicant: Asociația pentru Mobilitate Socială și Educație Democratică
- Proiect: Festivalul UniFEST, ediția a XXIV-a
- Aplicant: Uniunea Studenților din România – UNI
Dezvoltare durabilă și tranziție verde
Proiecte prin care tinerii contribuie la protejarea mediului și la construirea unui viitor sustenabil.
- Proiect: EcoDays – Ediția a VIII-a (2026)
- Aplicant: Organizația Studenților pentru Natură (OSpN)
- Proiect: EcoFashion II
- Aplicant: Asociația pentru Mobilitate Socială și Educație Democratică
- Proiect: RetroArt
- Aplicant: Asociația pentru Mobilitate Socială și Educație Democratică
Incluziune și inovare socială
Inițiative care reduc barierele, creează oportunități și aduc împreună tineri și comunități diverse.
- Proiect: Barmasters Empowered – La TINEri este Puterea, ediția 2026
- Aplicant: Asociația The Social Incubator
- Proiect: HackLab 2
- Aplicant: Asociația The Da Vinci System
- Proiect: ÎNCOTRO? Șantier de Cariere
- Aplicant: Asociația Hub-ul de Cărămidă
Comunități rurale în dezvoltare
Proiecte care creează oportunități pentru tineri și contribuie la dezvoltarea comunităților rurale.
- Proiect: Busola Nord
- Aplicant: Organizația Națională Cercetașii României
- Proiect: Forum 3D: Dialog. Decizii. Democrație.
- Aplicant: Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile
- Proiect: Inspir Arte – Burse pentru tineri cu voce și curaj
- Aplicant: Trupa Leira
Cooperare și mobilitate internațională
Inițiative care conectează tinerii din România cu experiențe, organizații și comunități internaționale.
- Proiect: #EDCEWeek25 – European Digital Citizenship Education Week 2025
- Aplicant: Asociatia GEYC
- Proiect: Gala Studenților Români din Străinătate
- Aplicant: Liga Studenților Români din Străinătate
- Proiect: ISWinT (International Student Week in Timisoara)
- Aplicant: Liga AC
CCS Impact: Excelență în proiecte studențești
Categorie dedicată recunoașterii proiectelor și activităților cu impact realizate în mediul studențesc.
- Aplicant: Casa de Cultură a Studenților Iași
- Aplicant: Casa de Cultură a Studenților Ploiești
- Aplicant: Casa de Cultură a Studenților Sibiu
Lucrătorul de tineret al anului 2026
- Aplicant: Apopei Maria-Ruxandra
- Aplicant: Dîrle Ancuța Ruxandra
- Aplicant: Florea Mădălin-Gabriel
Premii speciale
- Premiul de popularitate – pentru proiectul care reușește să mobilizeze și să câștige susținerea publicului.
- Junior ONG – pentru cel mai bun proiect derulat de un ONG înființat recent, cu o vechime de maximum 2 ani.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Cele mai vizionate video
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)