Eveniment
LIVE VIDEO: Marea dezbatere electorală la TVR. George Simion a ales să nu fie prezent în fața poporului și a contracandidaților

Cea mai mare dezbarere înainte de turul I al alegerilor prezidențiale din 2025 are loc marți, 29 aprilie 2025 și este organizată de TVR. Este cea mai importantă dezbatere la care iau parte toți candiații pentru alegerile prezidențiale din mai cu o singură excepție.
George Simion a ales să nu participe la dezbaterea organizată de televiziunea publică a României.
Mai exact a ales să nu își prezinte planul în fața românilor, dar nici să dezbată alături de contracandidații săi. De asemenea a ales să nu meargă în fața jurnaliștilor Televiziunii Române, dar și a altor nouă instituții de presă.

Dezbaterea este moderată de jurnaliștii Ramona Avramescu și Marian Voicu, și va dura peste trei ore și va fi structurată în jurul unor teme esențiale pentru societatea românească: prioritățile mandatului prezidențial, soluții pentru recâștigarea încrederii în instituțiile statului, rolul președintelui ca mediator într-o societate polarizată, politica externă, parteneriatele strategice și strategia de securitate națională, potrivit TVR.
Cine participă
- Crin Antonescu (Alianța Electorală România Înainte – PSD, PNL, UDMR)
- Nicușor Dan (independent)
- Victor Ponta (independent)
- Elena Lasconi (va apărea pe buletinul de vot drept candidat USR, deși partidul i-a retras susținerea)
- Daniel Funeriu (independent)
- Cristian Terheș (Partidul Național Conservator Român)
- Lavinia Șandru (Partidul Umanist Social Liberal)
- Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie)
- Silviu Predoiu (Partidul Liga Acțiunii Naționale)
- John-Ion Banu-Muscel (candidat independent)
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News