Eveniment
LIVE VIDEO: Premierul României, Ilie Bolojan: În ce va consta al doilea set de măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare

Premierul României, Ilie Bolojan, susține vineri, 11 iulie, o conferință de presă la Palatul Victoria. Mai exact, prim ministrul fac declarații legate de cel de al doilea pachet de măsuri fiscale.
În urmă cu câteva zile, premierul României, a declarat că cel de al doilea pachet de măsuri fiscale vizează reforma pensiilor speciale, a companiilor de stat și combaterea evaziunii.
Ministrul a spus că acest pachet ar urma să ajungă pe mesele parlamentarilor până la sfârșitul lunii iulie.
Cele mai importante declarații
- Avem nevoie de stabilitate politică, iar asta însemană noi pachete de măsuri.
- Pachetele vor fi prezentate în următoarele două saptămâni.
- Un pachet important ține de reforma societăților comerciale la care acțioar este statul.
- Vom asigura toată transparența companiilor de stat. Măsura va intra în vigoare de săptămâna viitoare. Unii s-au instalat pentru câțiva ani de zile pe baza unor indicatori de performanță care sunt formali din păcate, care nu înseamnă indicatori specifici care țin de industria respectivă, și dacă ți-ai făcut ședințele lunare și dacă bifezi câte ceva ai rezolvat o bună parte din indicatori. Indicatorii financiari sunt reduși în așa fel încât nu există indicatori care să arate clar că la o societate care este în pierdere există indicatori relevanți.
- Vom modifica legislația, propunem scăderea numărului de membri în conducere și plafonarea indemnizațiilor.
- Vom modifica legislația, cu un număr mai mic de membri în bordul de conducere și vom micșora salariile.
- E nevoie să creștem eficiența acestor companii, iar indicatorii să fie cerți. Reducerea subvenției date de stat, îmbunătățirea serviciilor, profiturile suplimentare să revină statului.
- E nevoia de închiderea societăților care acumulează pierderi mai mulți ani consecutivi.
- Nu vom mai putea tolera astfel de situații în care câștigurile sunt net diferențiate față de performanță.
- Modificarea legislației fiscale. Este vorba despre măsuri de încasare a taxelor. Trebuie să creștem gradul de încasare. Spre exemplu pentru a combate munca la negru trebuie controale serioase. Trebuie să finalizăm digitalizarea ANAF, din analize de risc se vede unde sunt problemele. Trebuie să modificăm legislația pe componenta de insvolvență, de creanțe. Trebuie să ne mărim capacitatea de a executa silit și confisca.
- Limitarea mandatelor celor care conduc ANAF-ul.
- A doua direcție importantă: Reducerea risipei din sistemul de sănătate.
- O componentă importantă de cheltuieli sunt cele pe Sănătate. Nu mă refer la fondurile europene sau bugetele de investiții, mă refer la sumele care intră în sistem prin casa de sănătate.
- În urmă cu 10 ani, 2014, 2015 ponderea cheltuielilor din veniturile curente ale statului erau 11%, acum au crescut la 14-16%. Asta înseamnă niște sume foarte mari. De exemplu, 2021 – 49 de miliarde, 2022- 54 miliarde, 2023 – 59 de miliarde, 2024-73 miliarde, 2025 – estimat 77 de miliarde.
- La întâlnirea cu președintele CNAS am fost informat că avem nevoie de cel puțin 10 miliarde ca să putem termina acest an.
- Dacă nu s-ar întâmpla nimic până la sfârșitul anului vom ajunge la 16%. Acest nivel se apropie de cel din pandemie din 2020, doar atunci am mai avut o așa creștere, în rest ne-am stabilizat undeva la 11%.
- Se vede că în ultimii ani aceste cheltuieli pe componenta de sănătate sunt mult mai mari, cu cel puțin 10%, față de creșterea veniturilor. Nu este o direcție bună.
- Un alt pachet important este reforma administrației publice. Tot pachetul trebuie pus în practica. Aici ne referim la impozitarea proprietății, dar și la alte măsuri care țin de administrația locală.
- Este nevoie să creștem capacitatea administrativă. Trebuie să le creștem capacitatea de încasare a datoriilor.
- O altă componentă este descentralizarea jocurilor de noroc. Mai exact este nevoie ca primăria din localitate să autorizeze intensitatea jocurilor de noroc. Au nevoie de jocuri de noroc, sau nu. Orașele noastre sunt invadate de jocuri de noroc.
- Administrații locale mai eficiente. Trebuie să renormăm personalul. Mai exact să țină cont de numărul de locuitori. Normările trebuie făcute pe baze reale.
- Trebuie să redimensionăm acest aparat (cel local).
- Trebuie să evaluăm funcționarii, să existe o evaluare periodică a angajaților din sistemul public.
- Pensionarea magistraților: Pensii speciale. Avem câteva realități care nu pot fi contestate. Avem o pensionare prea rapidă a magistraților. Se pensionează undeva la 48 de ani.
- Dacă începi imediat după ce ai terminat facultatea, la 48 de ani te poți pensiona. Trebuie să creștem vârsta, nu știu, 30, 35 de ani de muncă. Să se facă nu foarte departe de vârsta standard de pensionare de 65 de ani.
- A treia componentă: nivelul pensiei. Astăzi pensia este 80% din salariul brut, dar nu mai mult decât ultimul salariu. Un salariu brut înseamnă în general un salariu net +40-50%. Asta înseamnă că 80% din salariul brut este mai mare decât salariul net.
Cred că o formulare corectă și cinstită – 80% din salariul net și nu mai e cazul să pui dar nu mai mult decât ultimul salariu. Este o prevedere bună, corectă și cinstită. Acestea vor fi elementele de bază după care vom discuta în perioada următoare ca să ajungem la o soluție ca după consultarea magistraților să venim cu o soluție corectă, Și sistemul de justiție trebuie să își câștige încrederaa oamenilor.
Trebuie și o nouă lege de salarizare, care să nu scadă veniturile, dar să nu mai avem atâtea sporuri. Să avem o salarizare clară, transparentă, predictibilă, au notat reporterii g4media.ro.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News