Eveniment
VIDEO: Primarul din Alba Iulia, Mircea Hava, la vot. Cum votează numărul doi de pe lista liberalilor
Candidatul aflat pe locul doi al listei PNL la europarlamentare, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava a venit duminică dimineața la vot. Acesta a votat la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din municipiu.
„Am votat, încep cu referendumul, pentru o justiție dreaptă, am votat ca nimeni să nu poată să îndoaie legile atunci când dorește el și când vrea el ca să protejeze ceva. Pentru asta am votat și cred că pentru asta votează toată lumea. Cred că toți vrem să avem o justiție dreaptă, o justiție care să facă ceea ce trebuie. (…) Pentru europarlamentare am votat pentru oamenii care au practică, care știu ce înseamnă banul, care știu ce înseamnă Europa, care știu ce înseamnă să te duci în Europa. (…) Am votat pentru cei care au arătat că știu să facă, că știu să aducă banii aici, că știu ceea ce înseamnă Europa, că știu că suntem europeni și că Europa trebuie să existe, pentru că, după anii 90, zic că este lucrul cel mai bun, cel mai frumos care i s-a întâmplat României”, a declarat la ieșirea de la urne Mircea Hava.
Mircea Hava va părăsi Alba Iulia după șase mandate în funcția de primar și unul de viceprimar. Acesta a obținut locul al doilea pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare. Locul este garantat, ținând cont de potențialul partidului care mizează pe un număr de minimum șapte mandate de europarlamentar.
Hava are cele mai multe mandate de primar de municipiu, obținute consecutiv, din România. Acesta conduce administrația locală de 23 de ani, obținând, în 2016, al șaselea mandat.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News