Eveniment
VIDEO: S-a deschis Târgul „GUSTOS de Alba”, a IX-a ediţie, în șanțurile Cetății din Alba Iulia. PROGRAMUL
La Alba Iulia și-a deschis vineri porțile cea de-a IX-a ediție a târgului Gustos de Alba. Timp de trei zile, în Cetatea Alba Carolina vor fi prezentate şi expuse pentru degustare şi vânzare produse alimentare, specialităţi gastronomice locale şi vor fi organizate demonstraţii, ateliere şi concursuri pe teme culinare.
Evenimentul este menit să promoveze producătorii autohtoni din industria alimentară, brandurile judeţene, valorile tradiţionale culinare. De asemenea, se intenţionează încurajarea consumului de produse locale.
Timp de trei zile, la standurile amenajate pe Latura de vest a Cetății Alba Carolina sunt prezente brutării, patiserii, cofetării, carmangerii, producători de brânzeturi, miere şi produse apicole, cultivatori de fructe şi legume, viticultori şi multe alte bunătăţi.
Târgul va fi deschis vineri, sâmbătă şi duminică (18, 19 şi 20 mai), între orele 10.00 şi 18.00.
PROGRAM:
Vineri, 18 mai
ora 11:00 – Deschiderea târgului Gustos de Alba
ora 12:00 – Produse tradiționale atestate – prezentare și degustare
ora 13.00 – Produsele lactate, o hrană sănătoasă! – activități educative pentru copii
Sâmbătă, 19 mai
ora 12:00 – Îndemânare în bucătărie – atelier pe teme culinare
ora 13:00 – Ansamblul folcloric Plaiuri Noșlăcane – moment folcloric
ora 14:00 – Vinurile județului Alba – prezentare și degustare
ora 15:00 – Ceaunul Gustos de Alba – demonstrație culinară
Duminică, 20 mai
ora 12:30 – Centenar Flashmob
ora 13:00 – Platoul Gustos de Alba – concurs pentru expozanți
ora 14:00 – Pogăcele tradiționale – atelier culinar
Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, în parteneriat cu Primăria municipiului Alba Iulia şi Grupurile de Acţiune Locală: Pe Mureş şi pe Târnave, Munţii Metaliferi, Trascău și Muntele Mare, Țara Secașelor Alba – Sibiu și Valea Ampoiului-Valea Mureşului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News