Eveniment
LIVE-VIDEO: Ziua Pompierilor din România, sărbătorită de ISU Alba în Piața Cetății. Ceremonial militar și avansări în grad
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „UNIREA” al Judeţului Alba organizează luni, 13 septembrie, cu ocazia sărbătoririi a 173 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii şi a Zilei Pompierilor din România, o serie de activități, în Piața Cetății din Alba Iulia.
Începând cu ora 10:00 au fost pregătite diferite ateliere interactive pentru copii, o expoziţie cu tehnică de intervenție și activități de informare preventivă.
De la ora 13:30 are loc un Ceremonial Militar, cu prezentarea ordinelor şi mesajelor primite cu ocazia “Zilei Pompierilor din România” și avansări în grad.
Totodată, premergător a fost organizată „Ziua Porţilor Deschise” în toate subunităţile, activitate în cadrul căreia, cei interesaţi au putut asista la prezentarea tehnicii şi mijloacelor de intervenţie specifice.
Un ofițer și șase subofițeri care s-au distins prin modul de îndeplinire a atribuțiilor, pregătire profesională și comportare demnă au fost înaintați în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad cu prilejul aniversării zilei de 13 septembrie – Ziua Pompierilor din România.
Cei șapte au fost avansați astfel:
- Lt. col. Ionel RUSAN a fost avansat în gradul de colonel;
- Plt. adj. Ioan OLTEAN a fost avansat în gradul de plutonier adjutant șef;
- Plt. maj. Simion Iulius, Plt. maj. Rusu Daniel Ioan, Plt. maj. Sonica Emil Cristian și Plt. maj. Nicola Daniel au fost avansați în gradul de plutonier adjutant;
- Sg. Maj. Crișan Alexandru a fost avansat în gradul de plutonier.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News