Lobby în USL pentru împărțirea României în 10 regiuni: Alba ar intra în regiunea "Transilvania", cu capitala la Cluj Napoca
Propunerea de organizare teritorială cu 10 regiuni a fost formulată de conducerea partidelor parlamentare, deputaţi, senatori şi reprezentanţii administraţiei din Bihor. Potrivit Mediafax, aceştia au semnat o declaraţie prin care susţin doar această variantă a regionalizării, prin care Oradea ar deveni centru de regiune „Crişana”, în care mai sunt incluse judeţele Satu Mare, Maramureş şi Sălaj. UDMR susţine varianta cu 16 regiuni, în care Bihorul este în aceeaşi zonă cu Satu Mare şi Sălaj. În oricare din variante, politicienii din Bihor susţin varianta „capitalei” la Oradea.
Clujul, despre care unul dintre iniţiatorii noii formule de împărţire teritorială, deputatul UDMR Cseke Attila arată că este singurul judeţ care s-a dezvoltat în zona apropiată acestuia, ar deveni „capitala” regiunii „Transilvania”, care ar mai cuprinde Alba, Mureş şi Bistriţa-Năsăud.
Braşovul şi Sibiul ar forma o altă regiune, "Carpatica", alături de polul maghiar, Harghita şi Covasna.
Cele zece regiuni în varianta policitienilor bihoreni sunt: Crişana (cu centrul la Oradea, formată din judeţele Bihor, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş), Transilvania (cu sediul la Cluj-Napoca, formată din judeţele Cluj, Alba, Bistriţa Năsăud şi Mureş), Moldova Nord (cu sediul la Iaşi, formată din judeţele Iaşi, Botoşani, Neamţ şi Suceava), Moldova Sud (cu sediul la Bacău, formată din judeţele Bacău, Vaslui, Vrancea şi Galaţi), Carpatica (cu sediul la Braşov, formată din judeţele Braşov, Sibiu, Harghita şi Covasna), Banat (cu sediul la Timişoara, formată din judeţele Timiş, Arad, Hunedoara şi Caraş Severin), Oltenia (cu sediul la Craiova, formată din judeţele Dolj, Olt, Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea), Muntenia (cu sediul la Piteşti, formată din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Teleorman şi Giurgiu), Bucureşti (cu sediul în Capitală, şi din care ar face parte şi judeţele Prahova şi Ilfov) şi Dunărea de Jos (cu sediul la Constanţa, formată din judeţele Constanţa, Tulcea, Ialomiţa şi Călăraşi).
Această propunere va intra în atenţia Guvernului, care deocamdată susţine varianta cu cele opt regiuni de dezvoltare. Liviu Dragnea, vicepremier şi ministru al dezvoltării regionale, desemnat să pună la punct proiectul regionalizării susţine că regiunile vor deveni funcţionale la sfârşitul anului, după modificarea Constituţiei.
Acesta a avut o întâlnire pe tema regionalizării cu ambasadorul Germaniei la Bucureşti Andreas von Mettenheim. În septembrie, ar urma să fie organizat referendum pentru modificarea Constituţiei, după care Guvernul va promova legislaţia pentru noua împărţire administrativ-teritorială, iar regiunile ar deveni funcţionale până la sfârşitul anului, potrivit lui Liviu Dragnea.
Ministrul a recunoscut că regionalizarea va diminua puterea statului centralizat, având în vedere că administraţia centrală va ceda o parte din prerogative către regiuni.
Sursa: zf.ro
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (7)