Eveniment
UPDATE: Local din Abrud, prădat de trei hoţi din Arad. Foloseau chei potrivite pentru a scoate banii din aparatele de jocuri de noroc
Trei tineri din Arad sunt cercetaţi de poliţiști pentru furt calificat, după ce au prădat aparatele de jocuri de noroc dintr-un local public din Abrud, de unde au sustras 6.400 de lei. Aceştia se foloseau de chei potrivite, pentru a avea acces la sumele de bani.
În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a rezultat că, în dimineaţa zilei de 9 octombrie, P.E.D (24 de ani) împreună cu I.I.M. (33 de ani) şi D.G. (36 de ani), toţi din judeţul Arad, prin folosirea de chei potrivite, au deschis 5 jocuri mecanice amplasate într-un local public din Abrud, iar din interiorul acestora au sustras suma de 6.400 lei.
Vineri, doi dintre suspecţi au fost identificaţi de către poliţiştii din Arad şi au fost preluaţi de o escortă a oamenilor legii din Abrud şi conduşi la Poliţia din localitatea din Munții Apuseni, pentru cercetări.
În urma probatoriului administrat, faţă P.E.D. şi I.I.M. a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Cîmpeni, cu propunerea de sesizare a instanţei de judecată şi arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
Polițiștii încearcă să-l prindă pe al treilea suspect, D.G., care se sustrage cercetărilor. Astfel, prejudiciul ar putea fi recuperat în totalitate, iar activitatea infracţională a celor trei va putea fi stabilită.
UPDATE: Reprezentanţii IPJ Alba au făcut următoarele precizări:
„La data de 15.10.2011, P.E.D., de 24 de ani şi I.I.M., de 36 de ani, din municipiul Arad, cercetaţi de Poliţia Oraşului Abrud sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Cîmpeni cu propunere de arestare preventivă.
Parchetul şi-a însuşit propunerea făcută, sesizând Judecătoria Cîmpeni, iar, în urma dezbaterilor, au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru cei doi inculpaţi.
În urma probatoriului administrat în cauză a rezultat că cei doi, împreună cu D.G., de 36 de ani, tot din judeţul Arad, care în prezent se sustrage cercetărilor, au sustras suma de 6.400 lei din 5 jocuri mecanice amplasate într-un local public din oraşul Abrud.
Cei doi au fost depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.”
UPDATE, Miercuri, 19 octmbrie: Poliţiştii au reuşit să-l prindă pe cel de-al treilea suspect. Vă prezentăm comunicatul IPJ Alba:
„La data de 18.10.2011, o escortă a Poliţiei Oraşului Abrud l-au preluat pe D.G., de 36 de ani, din judeţul Arad, care este cercetat de poliţiştii din Abrud sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat pentru că la data de 09.10.2011, împreună cu alţi doi bărbaţi, cercetaţi în stare de arest preventiv, au sustras din 5 jocuri mecanice, amplasate într-un local public din Abrud, suma de 6.400 lei.
Faţă D.G. a fost luată măsura reţinerii iar în cursul zilei de azi. 19.10.2011, acesta a fost prezentat Judecătoriei Câmpeni care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.”
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News