Connect with us
Publicitate

Actualitate

LOCURI de MUNCĂ în STRĂINĂTATE: Bucătari în Norvegia, asistenţi medicali în Irlanda şi Marea Britanie. Salarii şi condiţii de angajare

Publicat

În această perioadă, sunt disponibile posturi vacante în străinătate, în ţări ca Irlanda, Marea Britanie şi Norvegia, de asistent medical şi bucătar. Salariile oferite pot ajunge la 43.000 de euro brut pe an, conform anunţurilor angajatorilor, publicate în reţeaua europeană Eures.

Un angajator din Irlanda are nevoie de 10 asistenţi medicali, a căror responsabilitate principală va fi să se asigure că toate standardele de îngrijire răspund nevoilor asistaţilor din punct de vedere social, spiritual, al sănătăţii fizice şi mentale. Angajatorul irlandez precizează că experienţa în domeniul geriatriei constituie avantaj.

Pentru ocupare acestor posturi, cei interesaţi trebuie să se înregistreze în „An Bord Altranais” (echivalentul Ordinului Asistentelor şi Moaşelor din România).

„Aplicanţii trebuie să empatizeze cu oamenii de care au grijă, aceştia având nevoi complexe, să aibă experienţă ca lider de echipă şi, de asemenea, să aibă abilităţile necesare de a motiva echipa şi de a conduce prin exemplul personal. Sunt necesare cunoştinţe clinice excelente şi un interes deosebit pentru educaţia continuă. Aplicanţii trebuie să fie buni comunicatori şi negociatori, să înţeleagă responsabilităţile proprii în ceea ce priveşte standardele de îngrijire”, se arată în anunţul de angajare.

Angajatorul mai solicită cunoaşterea limbii engleze la nivel B2.

Salariul oferit este de 2.946,66 euro brut/lună pentru un program de 40 ore/săptămână, însă angajatorul menţionează că se ocupă de cazare, aplicanţii putând plăti chiria după ce primesc primul salariu. De asemenea, se plăteşte concediul anual de 20 de zile, iar salarizarea se face în funcţie de experienţă.

Durata contractului este nedeterminată şi se lucrează în ture de câte 12 ore, în total 7 ture/14 zile lucrătoare.

Candidaţii pot trimite CV model EUROPASS, în limba engleză, pe adresa de email: edele@kerloguenursinghome.com.

Alte 10 posturi de asistent medical sunt disponibile în Marea Britanie, în spitale din diverse zone, programul de lucru fiind de 39 ore pe săptămână. Candidaţilor li se cere calificare, minimum un an experienţă, abilităţi de comunicare şi engleză, nivel mediu.

Salariul oferit variază între 25.000 şi 37.000 lire brut pe an, iar contractul este pentru perioadă nedeterminată. Cei interesaţi pot trimite CV în limba engleză la Irina Nanevic inanevic@jark.co.uk.

În Norvegia, este disponibil un post de asistent panificaţie-patiserie şi două posturi de bucătar preparate indiene.

Candidaţii pentru postul de asistent panificaţie şi patiserie trebuie să aibă un interes real în pregătirea prăjiturilor şi a produselor de patiserie, ei având posibilitatea de a practica şi de a-şi îmbunătăţi abilităţile într-un loc de muncă plăcut.

Angajatorul cere calificare în domeniul panificaţiei sau patiseriei, experienţă şi disponibilitate de a participa la diversele activităţi dintr-o brutărie. „Femeile sunt încurajate să aplice”, se arată în anunţul de angajare.
Cei interesaţi să ocupe acest post trebuie să aibă bune cunoştinţe de limba engleză sau să vorbească o limbă scandinavă.
Remuneraţia se va face conform tarifelor norvegiene pentru brutării, angajatorul precizând că, pentru început, aceasta este de aproximativ 20 de euro brut/oră. Durata contractului este de un an, cu posibilitate de prelungire, iar activitatea ar trebui să înceapă din 1 septembrie. Programul de lucru va fi de 7 ore şi jumătate pe zi. Cei interesaţi trebuie să trimită CV în limba engleză la adresa de e-mail: post@vik-dampbakeri.no.

Pentru cele două posturi de bucătar preparate indiene, angajatorul solicită calificare şi experienţă de 5-10 ani şi bune cunoştinţe de limba engleză. Experienţa europeană în bucătărie cu specific indian constituie avantaj.

Salariul este de 31.000 – 43.000 euro brut/an, în funcţie de experienţă şi calificare, iar contractul este pentru perioadă nedeterminată.

Angajatorul poate ajuta la găsirea locuinţei şi la aducerea familiei în Norvegia.

Cei interesaţi de ocuparea acestor posturi pot trimite scrisoare de intenţie şi CV Europass în limba engleză la adresa de e-mail: rajshaw@hotmail.com. Angajatorul mai precizează că diplomele şi alte documente se vor prezenta în cazul unui interviu.

sursa: mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate