loterie După extragerea de duminică seara la Loteria bonurilor fiscale, sunt câştigătoare cele în valoarea de 538 lei din 28 noiembrie. Din fondul de premiere de un milion de lei, vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Dacă numărul cererilor de revendicare trece de o sută, se va organiza etapa a doua a extragerii.

Publicitate

Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al C.N. Loteria Română pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

La extragerea din 20 decembrie au participat toate bonurile fiscale emise în perioada 1 — 30 noiembrie 2015, fără a fi necesară înregistrarea prealabilă a acestora într-o bază de date.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câștigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), alături de copia actului de identitate și de o cerere, la orice administrație fiscală din structura ANAF.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Un bon fiscal este considerat câștigător doar dacă îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul și seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data și ora emiterii, precum și numărul de ordine). Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câștigătoare în prima etapă de selecție, va elibera o copie a acestora cu mențiunea „conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenței, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP și ANAF.

Publicitate