Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Loteria Vizelor 2016: Ambasada SUA de la București avertizează asupra unei noi metode de înşelăciune

Publicat

sua

loteria vizelor viza loterie sua usa Ambasada SUA de la București atrage atenția asupra unei noi metode de escrocare, prin care românii sunt anunțați că au câștigat o viză de intrare în Statele Unite. Reprezentanții ambasadei au publicat un mesaj pe pagina oficială de Facebook prin care transmit românilor să nu se lase păcăliți dacă au primit un e-mail prin care sunt anunțați că au câștigat la Loteria Vizelor.

„Nu te lăsa păcălit! Dacă ai primit un e-mail care te anunţă că ai câştigat la Loteria Vizelor, acel mesaj nu e legitim. Mai sunt câteva săptămâni până la data de 3 mai, când poţi verifica pe singura pagină oficială: https://www.dvlottery.state.gov/ dacă ai fost selecţionat în cadrul programului ‪#‎DiversityVisa‬”, a transmis pe Facebook Ambasada SUA la București.

Pe pagina oficială Loteria Vizelor se precizează că notificarea câștigătorilor selecționați în mod aleatoriu nu se face prin e-mail.

„Notificările oficiale vor fi făcute prin Verificarea Statutului Înregistrării disponibilă de la 3 mai 2016 pe pagina E-DV la www.dvlottery.state.gov. Departamentul de Stat American nu va timite prin poștă celor selecționați scrisori de notificare. Dacă primiți un e-mail sau o scrisoare care vă anunță că sunteți selecționat, luați aminte că acel mesaj nu este legitim. Numai după ce sunteți selecționat și dati curs instrucțiunilor disponibile prin Verificarea Statutului Înregistrării și începe procesarea dosarului dvs., puteți primi comunicări prin e-mail care să vă informeze asupra modificărilor ce au loc pe Verificarea Statutului Înregistrării și să vă atragă atenția să verificați din nou această pagină pentru a vedea noile informații referitoare la aplicația dumneavoastră. Nu vi se va solicita să trimiteți bani prin poștă sau servicii ca Western Union”, se precizează pe site.

sursa: facebook, loteriavizelor.com

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax