Connect with us
Advertisement

Eveniment

Lotul României de culturism și fitness în vizită la Alba Iulia: Au primit binecuvântarea Arhiepiscopului Irineu

Publicat

Lotul Național de Culturism și Fitness al României a fost în vizită la Alba Iulia, marți 2 mai. 

Aceștia au primit binecuvântarea Arhiepiscopului Irineu, apoi au mers la Prefectura județului Alba unde s-au întâlnit cu prefectul județului și vicepreședintele Consiliului Județean. 

La prima întâlnire, înaltpreasfințitul Părinte Irineu a fost prezent la Mănăstirea „Hristos Pantocrator” din orașul Marii Uniri.

De la ora 9.00, în biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina”, Întâistătătorul Eparhiei noastre a primit vizita sportivilor Lotului Național de Culturism și Fitness, însoțiți de către domnul Gabriel Toncean, președintele Federației Române de Culturism și Fitness (FRCF).

Cu acest prilej, Ierarhul nostru le-a adresat celor prezenți numeroase gânduri duhovnicești și sfaturi folositoare de suflet, după care i-a miruit cu mir de bună mireasmă.

Popasul efectuat la Mănăstirea „Hristos Pantocrator” din Alba Iulia de către membrii Lotului Național de Culturism și Fitness a venit cu doar câteva zile înainte de participarea sportivilor la Campionatul European de Culturism și Fitness, desfășurat în Spania, în perioada 3-8 mai 2023.

„Vizita de astăzi, pe care am efectuat-o împreună cu Lotul Național, a devenit deja o tradiție.

În fiecare an, acest popas ne-a ajutat să fim pregătiți pentru provocările care ne-au așteptat”, a afirmat la final domnul Gabriel Toncean, președintele FRCF.

De asemenea, refectul Nicolae Albu împreună cu dl. Marius Hațegan, vicepreședintele Consiliului Județean Alba, au primit vizita lotului Federației Române de Culturism și Fitness, în frunte cu dl. Gabriel Toncean, președintele federației.

După o scurtă prezentare a județului Alba, sportivii au fost felicitați pentru rezultatele obținute și întoarcerea de la Campionatul European de Culturism și Fitness din

Santa Susanna Spania, care va avea loc în perioada 3-8 mai, cu cât mai multe medalii pentru România.

Foto credit: Ciprian Farcaș

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement