Connect with us
Advertisement

Eveniment

Lovitură pentru mafia lemnului cu ajutorul SUMAL 2.0: Dosar penal și confiscarea mașinii pentru infracțiuni ”tolerate” până acum

Publicat

Lovitură pentru mafia lemnului: se înăspresc regulile și multe infracțiuni vor duce direct la dosar penal sau confiscarea mijlocului de transport. 

Neînscrierea în inventar a tuturor arborilor marcaţi, nerespectarea naturii produsului la alegerea arborilor de extras sau înscrierea unui diametru şi/sau înălţimi neconforme cu realitatea vor conduce la întocmirea unui dosar penal, pe loc, precum şi la confiscarea mijlocului de transport cu care s-a comis ilegalitatea, atenţionează ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.

Metodologia privind organizarea şi funcţionarea aplicaţiilor SUMAL 2.0 a fost aprobată.

„Activitatea derulată de Garda Forestieră Naţională şi de entităţile din subordine a relevat faptul că este nevoie de combaterea unor practici cum ar fi neînscrierea în inventar a tuturor arborilor marcaţi, nerespectarea naturii produsului la alegerea arborilor de extras, înscrierea unui diametru şi/sau înălţimi neconforme cu realitatea.

Astfel, un dosar penal întocmit pe loc, confiscarea mijlocului de transport cu care s-a comis ilegalitatea şi suspendarea dreptului de a mai folosi SUMAL 2.0, prin dezactivarea acelui vehicul, înseamnă, de fapt, că nici transportatorul şi nici autovehiculul nu vor mai putea fi implicate în activităţi care au legătură cu transportul de material lemnos pe întreg teritoriul României.

De asemenea, avizul de însoţire a materialului lemnos va putea fi finalizat doar la destinaţia declarată în sistemul SUMAL, altfel aplicându-se suspendarea.

Sperăm că toate aceste noi măsuri îi vor descuraja pe cei care încă se mai gândesc că pot tăia sau transporta ilegal material lemnos din pădurile noastre”, a declarat ministrul Mircea Fechet.

Modificări în SUMAL

Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, transmis luni AGERPRES, la propunerea MMAP, a fost publicat Ordinul de modificare a Ordinului 118/2021 ce se referă la Metodologia privind organizarea şi funcţionarea aplicaţiilor SUMAL 2.0, obligaţiile utilizatorilor SUMAL 2.0, structura şi modalitatea de transmitere a informaţiilor standardizate şi costurile serviciilor de emitere a avizelor de însoţire.

Astfel, modificările aduse vizează îmbunătăţirea activităţii SUMAL 2.0, dar şi protejarea fondului forestier naţional prin măsuri de prevenţie a fenomenului asociat tăierilor ilegale.

Ordinul conţine noi sancţiuni menite a descuraja folosirea necorespunzătoare a dispozitivelor de marcat, dar şi dezactivarea din SUMAL 2.0 a mijloacelor ce transportă peste 10 metri cubi, fără acte.

În plus, suspendarea şi durata acesteia se aprobă şi pentru:

  • folosirea aplicaţiilor SUMAL 2.0 în mod abuziv ori contrar dispoziţiilor metodologiei;
  • neconformare la dispoziţiile transmise oficial de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură sau de Garda Forestieră Naţională/Gărzile Forestiere cu privire la folosirea aplicaţiilor SUMAL 2.0;
  • folosirea dispozitivelor speciale de marcat în alte locuri şi în alte scopuri decât cele înscrise în delegaţia de marcare, neînscrierea în inventar a tuturor arborilor pe care a fost aplicată marca, nerespectarea naturii produsului şi înscrierea în inventarul arborilor destinaţi tăierii a elementelor dendrometrice – diametru, înălţime- neconforme cu realitatea, peste toleranţele admise, în scopul producerii de consecinţe juridice.

De asemenea, începând cu data de 31 august 2023, a fost necesară actualizarea aplicaţiilor SUMAL 2.0 pentru dispozitive mobile, pentru a le pune în acord cu noile politici de confidenţialitate ale Google, aplicabile versiunilor de Android 12,13 şi 14.

Probleme de funcționare a aplicației SUMAL Avize

„În urma acestei operaţiuni, în zilele de 31 august şi 1 septembrie 2023, au apărut probleme de funcţionare a aplicaţiei SUMAL Avize, generate de volumul mare de date pentru care s-au făcut sincronizări concurenţiale, motiv pentru care a fost necesară realizarea unui nou update.

Noua actualizare a afectat şi funcţionarea modului de transfer a avizului prin Bluetooth între dispozitive. În prezent, SUMAL 2.0 funcţionează la parametri optimi, ocazie cu care mulţumim specialiştilor din cadrul STS şi din cadrul Direcţiei Generale Păduri pentru eforturile depuse.

De asemenea, în numele ministerului adresez scuze tuturor utilizatorilor care au întâmpinat dificultăţi în folosirea SUMAL 2.0”, a menţionat Fechet.

Odată cu versiunea actualizată au fost implementate două noi funcţionalităţi:

  • blocarea emiterii de avize offline din depozite permanente (acestea sunt obligate prin lege să aibă acces la internet), având în vedere că în anul 2022 au fost emise 29.667 avize offline din depozite;
  • validarea proximităţii depozitului la predarea avizului către destinatarul masei lemnoase, altfel spus, avizul de însoţire poate fi închis doar la locaţia declarată în SUMAL a destinatarului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement