Eveniment
Lucrări de restaurare și consolidare, la Poarta a III-a a Cetății Alba Carolina. Achiziție publică, lansată de Primăria Alba Iulia
Primăria Alba Iulia se pregătește pentru consolidarea, restaurarea și conservarea componentelor artistice din piatră la Poarta a III-a a Cetății „Alba Carolina”.
Reprezentanții administrației locale au lansat, în 15 iulie, o procedură de atribuire a contractului de achiziție de lucrări ce vizează consolidarea, restaurarea și conservarea componentelor artistice la Poarta a III-a a Cetății Bastionare de tip Vauban „Alba Carolina”.
Valoarea estimată a lucrărilor este de 447.721,51 lei, fără TVA.
Potrivit documentației, primele lucrări de intervenție asupra Porții a III-a au fost efectuate 1974-1975 prin amplasarea unui cap de roman pe trupul lui Carol din ansamblul statuar ecvestru Carol al VI-lea și prin spălarea fațadei cu jeturi puternice de apă, lucrări care au deteriorat monumentul istoric.
În anul 1998 s-a realizat un prim proiect de intervenție asupra Porții iar în decembrie 1998 au fost începute lucrările de consolidare, restaurare, conservare și punere în valoare, care au continuat pe parcursul a 10 ani, lucrări care s-au recepționat în anul 2009.
În urma analizelor de laborat efectuate, pe elementele artistice ale Porții a III-a au fost identificate următorii factori de deteriorare:
- două specii de licheni
- două specii de mușchi
- săruri calcitice recristalizate, nitrați
Actualul proiect vizează efectuarea măsurilor minimale, de maximă urgență, pentru materialul litic la Poarta a III-a a Cetății, între care enumerăm:
- lucrări de biocidare a suprafețelor ce conțin atac biologic
- lucrări de extragere a sărurilor de pe suprafețele afectate ale materialului litic
- lucrări de hidrofugare în întregime a suprafețelor materialului litic în vederea conservării lor
- unde se impun, executare lucrări de refacere a hidroizolațiilor la coronamentul monumentelor
Durata contractului este de două luni.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
luni, 18.07.2022 at 21:13
Şi tot Sabău trebuie să facă cea mai făcut, cum a făcut ? Găsiţi voi o modalitate.