Lucrările de refacere a sistemului rutier de pe străzile și Zlatnei Calea Moților, mai precis de la intrare în Alba Iulia dinspre Micești continuă să creeze probleme participanților la trafic. Aceștia sunt nevoiți să se strecoare printre autovehicule, pentru a putea evita tranșeele adânci de aproape un metru, săpate pe marginile şoselei. Șoferii reclamă că proasta semnalizare a drumului tranzitat în regim de șantier și nemarcarea axului acestuia fac deplasarea foarte dificilă, mai ales pe timp de noapte sau ceaţă.

Publicitate

Nu există zi în care șoferii din Alba Iulia care străbat acest tronson să nu se întrebe cât va mai dura coșmarul, iar principala problemă pe care aceștia o semnalează este îngustarea pronunțată a drumului mărginit acum de șanțuri late de aproape doi metri și adânci de aproape un metru. În lipsa unei semnalizări provizorii, cu dungă galbenă, a axului drumului, șoferii susțin că, pentru a da prioritate celor care vin din față, trebuie să se apropie foarte tare de marginile șanțurilor, riscând în orice moment să cadă cu roțile în tranșee. La fel de neplăcută este și situația celor care locuiesc în zonă și care de luni de zile stau cu gropile în fața porților.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Întârzierea acestor lucrări este cauzată,  se pare, de lucrările la canalizare executate deficitar de "Hidroconstrucția" Sebeș și care, odată ajunse aproape de final, au trebuit reluate. Concret, după instalarea conductei de canalizare și turnarea primului covor asfaltic, pe suprafața respectivă au început să apară tasări, ceea ce i-a determinat pe drumari să reia toată procedura, pentru a găsi cauzele. S-a constatat că respectiva conductă fusese acoperită doar cu pământ, ceea ce în timp a generat tasarea. Lucrările au fost temporar oprite, iar apoi reluate, pentru a fi realizate corespunzător.

Publicitate

În ceea ce privește situația tranșeelor de pe extremitățile drumului, aici se lucrează la consolidarea fundației drumului, iar, înainte de a acoperi șanțurile, muncitorii vor trebui să rezolve problema vechilor conducte de alimentare cu gaze naturale, amplasate la o adâncime mai mică decât cea standard. Reprezentanții Primăriei încearcă să soluționeze acest aspect și să acopere șanțurile înainte de instalarea iernii, dar asta nu înseamnă că, în primăvară, locuitorii cartierului Micești nu vor avea surpriza de a vedea că se va săpa din nou. Tot acolo urmează să fie instalat canalul tehnic prin care se intenționează îngroparea cablurilor extraterane.

Publicitate