Eveniment
Ludovic Orban: Patru scenarii luate în calcul de autorități după 15 mai, când expiră decretul privind starea de urgență
Autorităţile evaluează toate posibilităţile după data de 15 mai, fiind patru variante: prelungirea stării de urgenţă, instituirea stării de alertă, emiterea ordinului privitor la epidemie cu risc major şi ipoteza în care nu va fi necesară nicio formă specială, a declarat miercuri premierul Ludovic Orban.
Premierul a spus că decizia va fi luată pe măsură ce ne apropiem de data de 15 mai şi va depinde de evoluţia epidemiei de coronavirus.
Citește și Măștile faciale devin OBLIGATORII în spațiile potențial aglomerate din Alba Iulia. Măsurile anunțate de primărie
„Avem în evaluare toate posibilităţile, de la prelungirea stării de urgenţă, instituirea stării de alertă, emiterea ordinului privitor la epidemie cu risc major şi varianta în care nu va fi necesară nicio formă specială. Decizia o vom lua pe măsură ce ne apropiem de data de 15 mai şi decizia va depinde de evoluţia epidemiei.
În cazul în care ne menţinem trendul pe care suntem astăzi, ba chiar vom avea o reducere a numărului de persoane infectate, cu siguranţă că vom lua deciziile în conformitate cu evoluţia epidemiei. Deocamdată, nu scoatem din calcul niciuna dintre variante. Sigur, există şi varianta stării de alertă, care permite menţinerea restricţiilor prin intermediul deciziilor care se iau la nivelul Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, dar avem şi alte variante”, a spus Ludovic Orban, întrebat dacă este posibil ca după 15 mai să fie instituită starea de alertă.
Președintele Klaus Iohannis a declarat marți că relaxarea unor măsuri începând din 15 mai nu înseamnă în niciun caz revenirea la viața pe care am avut-o înaintea pandemiei, pentru că pericolul nu a trecut. În continuare, nu ne vom putea întâlni în grupuri mai mari de 3 persoane, nu vom putea merge la mall sau la restaurant și nu vom putea pleca din localitate fără un motiv întemeiat. De asemenea, marile festivaluri probabil că nu vor avea loc în acest an.
Iohannis a spus că săptămâna viitoare va fi luată o decizie cu privire la forma în care se va continua după încheierea stării de urgenţă, respectiv prelungirea acesteia sau o altă variantă administrativă alternativă.
sursa: hotnews.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News