”Lumea lui Frank” în festival, la Alba Iulia: O lume a iubirii dintre tată și fiu, care te lasă pe gânduri după ce a căzut cortina

”Lumea lui Frank” este un spectacol care te lasă pe gânduri mult timp după ce a căzut cortina.

Se termină spectacolul, aplauzi și ieși din sală în timp ce în cap se aude fluieratul care te-a purtat pe tot parcursul reprezentației.

Și te gândești care este lumea lui Frank.

Este lumea care ni s-a arătat în Festivalul Internțional de Teatru Povești la Alba Iulia. Și probabil este cel mai bun text al festivalului din acest an. 

Un spectacol care te lovește în piept atât de tare încât rămâi blocat în sală, și nu o dată, ci de două ori. Este genul de spectacol jucat atât de natural, încât nu vezi intriga decât când e prea târziu. 

Lumea lui Frank (Adrian Titieni) este un spectacol despre un tată care își bombardează fiul, pe Jay, Jason (Vlad Zamfirescu) cu zeci de mailuri zilnice.

Un tată care este tot timpul mai bun decât fiul său, pe care l-a părăsit când avea cinci ani și s-a întors când avea 22.

Un tată care acum nu vrea să recunoască că are probleme și trebuie să fie ajutat. Care ar prefera să rămână acasă, decât să meargă la un azil sau să se mute în alt stat alături de familie.

Și totuși ce este Lumea lui Frank

Lumea lui Frank este un spectacol despre un fiu care vrea să își ajute tatăl și caută ajutorul unui psiholog, Grace, (Ștefana Samfira). Mai are nevoie de la ea doar de o recomandare pentru a-l interna într-un azil de lux.

Lumea lui Frak este lumea pe care Frank a ales să o trăiască zi de zi, lumea pe care el și-a sacrificat-o pentru a salva pe cel pe care îl iubește cel mai mult.

Lumea lui Frank este studiul de caz pe care psihiatrul, nu psihologul, Grace îl urmărește de atâta timp.

Lumea lui Frank este ziua în care Jay vrea să își interneze tatăl într-un azil, să cumpere cadouri pentru cei doi copii ai săi și nevasta sa, și peste câteva zile să se mute din California în Washington, D.C.

Observați că am repetat aproape obsesiv ”Lumea lui Frank”, pentru că despre asta este vorba în spectacol: despre o repetiție.

Despre un Frank care a ales să repete aceeași zi la nesfârșit, până când va putea să schimbe ceva. Despre Jay care vrea ca tatăl său să fie bine.

Despre un doctor care își urmărește pacientul. Despre un tată care încă mai crede într-o minune chiar dacă doctorii sunt rezervați.

Este un spectacol despre iubirea tată-fiu. Despre relația tată-fiu-doctor.

O lume pe un ritm, pe o coloană sonoră ca și ea, repetitivă, dar în același timp atât de lină. O coloană sonoră semnată de Mihai Georgescu (Bere Gratis).

O lume schițată și așezată în scenă de scenografa Mădălina Marinescu.

Lovitura în piept care te blochează în sală

Un spectacol pe care îl poți subestima după primă jumătate de oră, pe care ai crede că îl intuiești. Deși semnele sunt acolo, sunt acolo amplasate subtil și care îți dau doar un pic de gândit.

Însă când se leagă deja este prea târziu. Lumea lui Frank te lovește și te lasă pe gânduri mult timp după ce cade cortina.