Connect with us
Advertisement

Actualitate

„Luna Națională de Prevenire a Cancerului”. DSP Alba organizează activități de informare și workshop-uri

Publicat

Direcţia de Sănătate Publică a județului Alba organizează campania „Luna Națională de prevenire a cancerului”, cu activități educativ-preventive ce au ca scop creșterea gradului de conștientizare și reducerea mortalității prin cancer.

La nivel judeţean, coordonarea este asigurată de Compartimentul Evaluare și Promovare a Sănătății din cadrul DSP Alba și va consta în activități de informare, educare, comunicare în comunitățile cu asistență medicală comunitară precum și mese rotunde, workshop-uri cu profesioniștii din sănătate, acțiuni publice și distribuire de materiale informative.

Scopul campaniei „Luna Națională de Prevenire a Cancerului 2018” este de a reduce numărul de decese care pot fi prevenite în fiecare an, prin creșterea gradului de conștientizare în rândul publicului larg și prin impulsionarea autorităților de a lua măsuri suplimentare împotriva cancerului.

„Luna Națională de Prevenire a Cancerului” explorează acțiuni pe care putem să le întreprindem pentru a salva vieți, pentru a atinge echitate în îngrijire, făcând o prioritate din lupta împotriva acestei boli.

Așa cum cancerul afectează pe toată lumea în moduri diferite, fiecare avem puterea de a lua măsuri pentru a reduce impactul bolii asupra persoanelor, familiilor și comunităților.

De Ziua Internațională împotriva cancerului la copii, 15 februarie 2018, se solicită decidenților din sistemele medicale, părinților, familiilor și comunităților să pretindă guvernelor să colaboreze cu organizațiile neguvernamentale și comunitățile locale, pentru a asigura tratament și îngrijiri adecvate pentru copiii cu cancer.

Scopul Campaniei este “Acces universal mai bun la tratament pentru copiii și adolescenții cu cancer”. Mesajul-cheie este “Copiii merită ce este mai BUN!”.

În România, Campania “Luna Națională de Prevenire a Cancerului” este coordonată de Ministerul Sănătăţii prin Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Colaboratorii DSP Alba sunt 37 unități administrativ teritoriale cu asistență medicală comunitară, OAMGMAMR filiala Alba, medicii de familie din județ, medicii din rețeaua de medicină școlară, ambulatoriile de specialitate din șapte spitale, asociații profesionale (Colegiul Medicilor Alba, Asociația Națională a Medicilor de Familie filiala Alba, Asociația Medicilor de Familie Asclepios), cabinetele de planificare familială și o farmacie din Alba Iulia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement