La jumătatea postului Sfintei Marii, pe data de 6 august, creștinii sărbătoresc Schimbarea la față a Domnului, ce amintește de minunea petrecută pe muntele Tabor, când Mântuitorul Și-a arătat fața dumnezeiască în prezența ucenicilor săi, Petru, Ioan și Iacob. În această zi, cei care postesc au dezlegare la pește, pentru „bucuria praznicului”.

Publicitate

Sărbătoarea Schimbării la față a Domnului datează din secolul al IV-lea, când împărăreasa Elena a zidit o biserică pe muntele Tabor și a început să fie menționată în documente în secolul al V-lea. În occident, câteva secole mai târziu, sărbătoarea s-a generalizat prin ordinul Papei Calist al III-lea, ca mulțumire pentru victoria creștinilor asupra turcilor în bătălia de la Belgrad, din 1456.

Cum s-a petrecut Schimbarea la față a Domnului?

„Iisus i-a luat cu el pe Petru, pe Ioan și pe Iacob și S-a urcat pe munte să Se roage. Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfățișarea feței și îmbrăcămintea I s-a făcut albă strălucitoare. Și iată că stăteau de vorbă cu El doi bărbați: erau Moise și Ilie, care se arătaseră în slavă și vorbeau despre plecarea Lui, pe care urma s-o împlinească în Ierusalim. Petru și însoțitorii lui erau îngreuiați de somn, iar când s-au trezit bine, au văzut slava lui Iisus și pe cei doi bărbați care stăteau împreună cu el.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

În clipa când se despărțeau bărbații aceștia de Iisus, Petru I-a zis lui Iisus: <Învățătorule, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie>. Nu știa ce spune. Pe când vorbea el astfel, a venit un nor și i-a acoperit cu umbra lui; ucenicii s-au înspăimântat când i-au văzut intrând în nor. Și din nor s-a auzit un glas care zicea: <Acesta este Fiul Meu preaiubit, de El să ascultați>. Când s-a auzit glasul acela, Iisus a rămas singur. Ucenicii au tăcut și nu au spus în zilele acelea nimănui nimic din cele ce văzuseră”, povestește evanghelistul Luca, în capitolul 9, versetele 28-36.

Publicitate

Foto: parintelemarius.blogspot.ro