Actualitate
LUNI: ”Alexandru Ioan Cuza în patrimoniul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia”. Expoziție de obiecte, legate de Mica Unire
Luni, 24 ianuarie 2022, ora 12.30, la Sala Unirii va fi vernisată expoziția ”Alexandru Ioan Cuza în patrimoniul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia”. Vor fi expuse o serie de obiecte legate atât de Unirea de la 24 ianuarie 1859, dar de domnia lui Alexandru Ioan Cuza.
Reformele domnitorului ori crearea unor instituții au fost marcate prin baterea unor monede sau medalii, care să susțină proiectul unionist și de modernizare al Principatelor Române. S-a apelat în acest sens la ateliere de gravură celebre din Franța (Stern, Farochon, Caque) ori locale (Șaraga din Iași, Carniol din București), precizează organizatorii.
În patrimoniul muzeului albaiulian au intrat câteva astfel de piese care amintesc înființarea azilului de orfani de către Elena Cuza (1862), inaugurarea Manufacturii de Arme din Dealul Spirii (1863), medaliile postume care marcau decesul lui Alexandru Ioan Cuza (1873), un an de la moarte (1874) ori cele jubiliare legate de împlinirea a 40 de ani de la abdicare (1906) sau 50 de ani de la Unirea principatelor (1909). Interesant că ultimele piese au fost corelate cu domnia lui Carol I, cei doi fiind reprezentați împreună pe avers și revers.
Acestor monede comemorative li se adaugă câteva vase de porțelan sau sticlă care poartă monograma Principatelor Unite, dar și o litografie contemporană cu reprezentarea familiei Cuza. Este o piesă de popularizare, care, asemenea icoanelor tipărite pe hârtie, era frecvent întâlnită în casele locuitorilor obișnuiți din mediul urban și rural.
Reformele lui Cuza și povestirile larg răspândite legate de domnitorul cel drept și bun cu cei săraci și-au găsi ecou nu doar în imagini litografiate, ci și în literatura scrisă. O piesă de teatru prezentată de elevi la serbările școlare, intitulată Cuza-Vodă, a fost cea scrisă de Eufrosina O. Mironescu și tipărită în 1925 la celebra editură a Librăriei Socec&Co, un exemplar al cărții fiind expus și cu această ocazie.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News