Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Luni, la Curtea de Apel: Recursul arestărilor în Dosarul „Şantaj cu fetiţe pentru VIP-uri”

trafic

Publicat

Joi, ora 17.00. Recursul împotriva mandatelor de arestare emise pe numele a 13 membri ai grupării infracţionale din Alba Iulia anihilate de DIICOT se va judeca luni, 25 octombrie, la Curtea de Apel Alba Iulia. Dosarul de trafic de persoane, proxenetism şi şantaj a ajuns, joi, 21 octombrie, la Curtea de Apel Alba Iulia şi a primit termen pentru luni, ora 11.00. Potrivit unor surse judiciare, în faţa procurorilor, fetele au dat declaraţii împotriva membrilor grupării şi au recunoscut tratamentul la care au fost supuse, precum şi faptul că li se luau aproape toţi banii. Printre beneficiarii serviciilor se aflau şi diverse VIP-uri locale.

Tribunalul Alba a emis, miercuri după-amiază, mandate de arestare pentru cei 13 membri ai grupării infracţionale anihilate marţi de D.I.I.C.O.T. Alba Iulia. Magistraţii au emis 11 mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile şi două mandate pentru 30 de zile. Decizia poate fi atacată cu recurs în 24 de ore, recursul urmând să fie judecat de Curtea de Apel Alba Iulia.

Judecătorii Tribunalului Alba i-au audiat, miercuri, timp de aproape şase ore pe 11 membri ai unei grupări infracţionale din Alba Iulia, reţinuţi marţi, în urma unei ample acţiuni. Procurorii D.I.I.C.O.T. au solicitat mandate de arestare preventivă pentru liderul grupului – Teodor Victor Şchiop, mâna dreaptă a acestuia – Claudiu Vulpe (fost ofiţer de informaţii în cadrul SIE până în anul 2008), precum şi pentru Nicolae Viorel Muntean, Gabriel Antoniu Bakai, Ioan Nicolae Roşca, Sergiu Andrei Cîndea, Ioan Nicolae Decean, Gheorghe Lupu, Petru Şerpu, Raul Nicolae Hancheş, Adrian Trifa, Adrian Bălan şi George Virgil Alin Dura. Raul Hancheş, zis şi „Pricu” a fost liderul unei alte grupări infracţionale, în perioada 1998-2002 şi a executat o pedeapsă de aproape 5 ani de închisoare la Penitenciarul Aiud, pentru infracţiuni similare. Acesta a primit ordonanţă de reţinere în lipsă, deoarece nu a fost găsit la domiciliu, în timpul percheziţiilor de marţi dimineaţă. Magistraţii au judecat cererea procurorilor de arestare preventivă pentru un număr de 13 persoane, dintre care două în lipsă.

Marţi, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Alba Iulia şi luptători din cadrul S.P.I.R. Alba, Hunedoara şi Sibiu, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. au efectuat 17 percheziţii la locuinţele membrilor unei grupări infracţionale specializate în infracţiuni de trafic de persoane, proxenetism şi recuperări (şantaje la comandă pentru recuperarea unor datorii prin violenţă şi ameninţare).

În urma acestor activităţi, poliţiştii au ridicat săbii, cuţite, pumnale, bâte de baseball şi alte obiecte contondente, un pistol cu glonţ calibrul 9 mm deţinut legal, hard-disk-uri, CD, DVD şi înscrisuri.

Un număr de 20 de fete care practicau prostituţia şi persoane suspectate că au sprijinit gruparea infracţională au fost aduse la sediul poliţiei, pentru interogări. Acestea erau cercetate în stare de libertate. Totodată, au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T.  Alba Iulia 14 membri ai grupării infracţionale. Alţi doi membri ai grupării erau cercetaţi în stare de arest preventiv, în alte cauze, după cum se preciza într-un comunicat de presă emis de Poliţia Romană.

Potrivit oamenilor legii, gruparea, condusă de Teodor Şchiop a fost sprijinită în activităţile infracţionale de Claudiu Vulpe, care intermedia activităţile de şantaj, mai precis asigura legătura între cei care comandau şantajul şi grupare, transporta fetele la diferiţi clienţi şi se interesa de situaţia membrilor grupării.

Efectul de domino al arestărilor – un mic cutremur în comunitatea locală

În ceea ce priveşte activităţile de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism ale grupării infracţionale, din investigaţii a rezultat că fetele erau plasate pentru a întreţine relaţii sexuale fie la localuri din Alba Iulia şi din apropierea municipiului, fie direct acasă la clienţi. Printre beneficiarii serviciilor grupării se aflau oameni de afaceri din judeţ şi din afară, politicieni, medici, profesori universitari, consilieri locali şi judeteni. Mulţi dintre aceştia pot fi inculpaţi în alte dosare penale, din cauză că o parte dintre fete sunt minore.

Conform sursei citate, clienţii se întâlneau cu fetele doar după ce, în prealabil discutau cu membrii grupării şi conveneau cât trebuie să plătească, cea mai mare parte a banilor ajungând la suspecţi fie direct de la client, fie erau predaţi de fete. Au fost identificate peste 20 de fete care practicau prostituţia în folosul membrilor grupării. De asemenea, membrii grupării sunt suspectaţi că au desfăşurat activităţi specifice infracţiunii de trafic de minori, mai precis recrutare (le-au găsit clienţi, au negociat preţul cu aceştia) cu privire la 10 minore, care au fost exploatate sexual.

În ce priveşte infracţiunile comise cu violenţă (recuperări la comandă, santaje, lipsire de libertate în mod ilegal, tâlhărie), din investigaţiile efectuate de poliţişti a reieşit că gruparea infracţională coordonată de către Ş. Teodor a şantajat, la comandă, mai multe persoane în vederea recuperării unor datorii. În scopul intimidării, membrii grupării au aruncat cu „cocteiluri Molotov” asupra locuinţelor a două victime. De asemenea, aceştia sunt suspectaţi şi de tâlhărie şi lipsire de libertate în mod ilegal, fapte comise asupra unor clienţi ai prostituatelor care lucrau în folosul grupului infracţional.[media id=53 width=320 height=240]

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. rares

    vineri, 29.10.2010 at 15:23

    F bun articol doar ca va inselati dragi jurnalisti deoarece hanches raul nu a fost nici liderul niciunui grup din moment ce a fost arestat doar el.nu mai induceti oamenii sa isi faca o parere gresita.daca tot va considerati voi mai de treaba credeti-ma ca asa nu sunteti.

  2. bălan adrian

    marți, 25.10.2011 at 23:40

    Raresi, te obosesti degeaba sa explici… Anagramatii astia de ziaristi (nu toti) oricum nu inteleg ca adevarul e total altu decat ‘cel pe care il cunosc ei.. Si in plus in opinia lor, prea putin conteaza daca informatiile ce le publica sunt sau nu eronate.. Important e sa isi vanda ziarul..

  3. unu

    duminică, 11.03.2012 at 23:28

    o fi nevinovati, saracii….

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate