Connect with us
Advertisement

Blaj

Luni și marți: împlinirea a 170 de ani de existență a Mitropoliei de Alba Iulia și Făgăraș, la Blaj. Programul evenimentelor

Publicat

La Blaj va fi marcată, pe 30 și 31 octombrie, împlinirea a 170 de ani de la ridicarea Bisericii Române Unite de la demnitatea de Episcopie la cel de Mitropolie. 

Cu binecuvântarea Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, în prezența Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș marchează această aniversare prin două momente:

  • conferința „170 de ani de existență a Mitropoliei de Alba Iulia și Făgăraș”, care va avea loc la sediul Curiei Arhiepiscopiei Majore, luni, 30 octombrie, începând cu ora 17:00
  • Sfânta Liturghie Arhierească, celebrată marți, 31 octombrie, ora 08:00, la Capela Arhiereilor din Blaj, unde este înmormântat Alexandru Șterca-Șuluțiu, primul Mitropolit al Bisericii noastre, împreună cu alți nouă arhierei ai Blajului.

Programul conferinței „170 de ani de existență a Mitropoliei de Alba Iulia și Făgăraș”

  • ora 17:00 – Deschiderea conferinței, Moderator Pr. Cristian Barta;
  • ora 17:05 – cuvântul și binecuvântarea Preafericitului Părinte Cardinal Lucian, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică;
  • ora 17:15 – prof. dr. Ovidiu Ghitta, Decan al Facultății de Istorie și Filosofie din Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj Napoca, „Mitropolia de dinainte de Mitropolie”;
  • ora 17:35 – conf. dr. Ana Victoria Sima, Facultatea de Istorie și Filosofie din Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj Napoca, „Mitropolia Română Unită. Desăvârșirea unui proiect”;
  • ora 17:55 – cuvântul Preasfinției Sale Cristian Dumitru Crișan, Episcop Auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș, Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore.

În data de 26 noiembrie 1853, Papa Pius al IX-lea a promulgat Bula „Ecclesiam Christi”, prin care Biserica Greco-Catolică era ridicată la demnitatea de Mitropolie.

Astfel, Episcopia de Alba Iulia și Făgăraș devenea Arhiepiscopie și primea, ca Episcopii sufragane, atât Eparhia de Oradea Mare, cât și nou înființatele Eparhii de Lugoj și de Gherla.

Începând de la această dată, din punct de vedere ecleziastic, Mitropolia de Alba Iulia și Făgăraș era subordonată direct Sfântului Scaun Apostolic al Romei.

sursa: Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement