LUNI şi MARŢI: Peste 100 de specialişti din instituţii muzeale şi universitare, în sesiune ştiinţifică, la Alba Iulia
Alba Iulia găzduieşte, luni şi marţi, Sesiunea Ştiinţifică a Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia „Unitate, Continuitate şi Independenţă în Istoria Poporului Român. 100 de ani de la Marea Unire (1918-2018)”. Peste 100 de specialişti din instituţii muzeale şi universitare din întreaga ţară sunt aşteptaţi la eveniment.
Deschiderea oficială a sesiunii ştiinţifice are loc luni, 26 noiembrie, de la ora 10.00, în Amfiteatrul A9 al Universității 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia.
Specialiştii participanţi sunt Alba Iulia, Bucureşti, Deva, Cluj-Napoca, Timişoara, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Târgu Mureş, Craiova, Constanța, Turda, Iași, Arad, Oradea.
În cadrul evenimentului vor fi lansate şi cinci volume de carte:
„Ziarele românești despre Unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei”, prezintă: Marius Diaconescu, Ruxandra Dima și Andrei Oprea
Nicolae Opriș, „Jurnal din Primul Război Mondial, 1914 -1918”, prezintă: Alexandru Ruja și Nicolae Opriș
Dan Roman, „Arad, capitala politică a Marii Uniri de la 1918”, prezintă: Dan Roman
Cristian Crasnaveţ, „Obeliscul Horea, Cloșca și Crișan”, prezintă: Tudor Roșu
Liviu Pleșa, „Istoriografia clujeană sub supravegherea Securităţii (1945-1965)", prezintă: Liviu Zgârciu.
Evenimentul este organizat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)