Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

MAE anunță condiţii suplimentare pentru intrarea în Olanda. Persoanele trebuie să prezinte un test rapid, pe lângă cel PCR

Publicat

Toate persoanele care călătoresc, pe cale aeriană sau maritimă, în Regatul Ţărilor de Jos din zone de risc, inclusiv din România, trebuie să prezinte, începând de sămbătă, un test rapid privind noul coronavirus, efectuat cu maximum patru ore înainte de plecare, anunţă Ministerul Afacerilor Externe.

MAE precizează că autorităţile olandeze au anunţat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul Regatului Ţărilor de Jos, în contextul pandemiei de COVID-19, care se aplică începând de sâmbătă.

Astfel, conform informațiilor comunicate public de autoritățile olandeze, toate persoanele care călătoresc în Regatul Țărilor de Jos din zone de risc, inclusiv România, pe cale aeriană sau maritimă, trebuie să prezinte un test rapid (antigen sau LAMP – amplificare izotermă mediată prin buclă), efectuat cu maximum 4 ore înainte de plecare. Măsura se aplică inclusiv pasagerilor aflați în tranzit.

MAE precizează că măsura menționată anterior se aplică suplimentar față de obligația aplicabilă persoanelor cu vârsta de peste 13 ani, care intenționează să efectueze o călătorie pe cale aeriană, feroviară, maritimă sau rutieră în Regatul Țărilor de Jos și care trebuie să prezinte un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul olandez.

Suplimentar celor două teste, toate persoanele cu vârsta de peste 13 ani care călătoresc pe cale aeriană în Regatul Țărilor de Jos trebuie să completeze o declarație de sănătate obligatorie, care se regăsește la următoarea pagină de internet:

https://assets.ctfassets.net/biom0eqyyi6b/1ujr8KV2qtylvVTMpEFDDA/43ed0ddba60cc60dee1164840f3a2add/Gezondheidsverklaring_engels.pdf.

Totodată, persoanele care sosesc din state terțe (altele decât cele membre UE) trebuie să completeze încă o declarație pe propria răspundere, disponibilă la:

https://www.government.nl/documents/forms/2020/12/04/coronavirus-negative-test-declaration-form

Operatorii care asigură servicii de transport de persoane au obligația de a verifica dacă pasagerii care sosesc pe cale aeriană sau maritimă dețin cele două teste pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, lipsa acestora atrăgând imposibilitatea îmbarcării.

Totodată, potrivit măsurilor aplicabile la acest moment, la sosirea în Regatul Țărilor de Jos, persoanelor care se deplasează din state încadrate în zona roșie sau portocalie (România este inclusă în zona portocalie) li se recomandă ferm autoizolarea pentru o perioadă de 10 zile.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Haga: 0031 70 354 15 80, 0031 70 322 86 12, 0031 70 331 99 80, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României la Haga: 0031 651 596 107.

sursa: mae.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax