Connect with us
Advertisement

Eveniment

Atenționare MAE pentru românii care merg în vacanță cu mașina în Bulgaria, Grecia, Turcia. Recomandări pentru trecerea frontierei

Publicat

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie cu recomandări utile în privinţa trecerii frontierelor bulgare pentru acest sezon turistic estival.

Astfel, persoanele care călătoresc în Bulgaria sau tranzitează acest stat pentru a ajunge în Grecia sau Turcia sunt sfătuite să folosească toate punctele de frontieră bulgare, pentru a nu fi nevoite să aştepte la graniţă, potrivit mae.ro.

„Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Republica Elenă sau către Republica Turcia pe perioada lunii august 2022, ca, pentru evitarea timpilor mari de aşteptare la tranzitarea punctelor de frontieră bulgare, să folosească toate punctele de frontieră bulgare deschise circulaţiei rutiere internaţionale”, a transmis MAE.

Este vorba despre următoarele puncte de frontieră:

Frontiera româno-bulgară:
  • Giurgiu – Ruse,
  • Calafat – Vidin,
  • Negru Vodă – Kardam,
  • Vama Veche – Durankulak,
  • Lipniţa – Kainardja şi
  • Dobromir – Krushari (ultimile două puncte cu orar de funcţionare 08:00-20:00, pentru autovehicule cu masa totală admisă de până la 3,5 t),
  • Ostrov – Silitra,
  • Turnu Măgurele – Nikopol (ferry) şi
  • Zimnicea – Svishtov (ferry) (ultimele două puncte cu program de funcţionare 08:00-20:00).

Conform paginii oficiale a Ministerului bulgar al Afacerilor Interne, punctul de frontieră Bechet–Oryahovo (ferry) este închis din cauza nivelului scăzut al Dunării, care face imposibilă navigarea în condiţii de siguranţă în zona respectivă.

Frontiera bulgaro-elenă:
  • Kulata–Promachonas;
  • Makaza – Nimfea (masa totală admisă a autovehiculelor este de până la 3,5 t);
  • Ilinden – Exohi (traseu ocolitor pentru PCTF Kulata, ruta spre Kavala);
  • Kapitan Petko Voivoda – Ormenion (ruta spre Alexandropolis);
  • Zlatograd -Termes
  • Ivaylovgrad – Kiprinos (ultimile două puncte doar pentru autovehicule cu masa totală admisă de până la 3,5 t).

În cazul tranzitării punctului de frontieră Kulata, se recomandă să nu se folosească trasee secundare sau terţiare ocolitoare în scopul evitării coloanelor de autoturisme aflate în aşteptare pe autostrada A3 – Struma pe sensul de ieşire din Bulgaria către Grecia (în astfel de situaţii, pe aceste trasee ocolitoare, autorităţile bulgare de poliţie desfăşoară filtre de control care nu permit accesul către punct decât în cazul autovehiculelor în care se află funcţionari sau angajaţi ai firmelor care îşi desfăşoară activitatea în zona adiacentă punctului ori localnici din zonă; unica cale de acces către punctul Kulata pe sensul de ieşire către Grecia este autostrada A3 – Struma).

Frontiera bulgaro-turcă:
  • Kapitan Andreevo – Kapikule;
  • Lesovo – Hamzabeyli;
  • Malko Târnovo – Derekoy (ultimul punct prezintă o infrastructură redusă şi înregistrează în mod constant timpi măriţi de aşteptare).

„Totodată, MAE recomandă cetăţenilor români care călătoresc în/prin Republica Bulgaria să se asigure că deţin suficiente resurse de combustibil, apă şi alimente şi să menţină în stare de funcţionare mijloacele mobile de comunicare, iar firmelor româneşti de transport internaţional de marfă/pasageri să ia măsurile adecvate în vederea organizării temeinice a itinerariilor de deplasare cu luarea în considerare a posibilităţii înregistrării unor timpi măriţi de aşteptare la trecerea frontierei şi prin asigurarea resurselor necesare de apă şi alimente persoanelor transportate”, a menţionat sursa citată.

De asemenea, ministerul recomandă tuturor şoferilor să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie rutieră, în special regimul legal de viteză admisă în localităţile din Republica Bulgaria, dar şi în afara acestora (drumuri naţionale şi autostrăzi). În acest context, este importantă informarea corectă a şoferilor români, achiziţionarea din timp a vinietelor electronice şi achitarea conformă a taxelor de drum de tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din R. Bulgaria.

Informaţii detaliate atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru firmele de transport:

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Sofia: +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement