Magistrații din Blaj au iertat un minor care avea la el un briceag și pe care l-a scos din buzunar, în timpul unei discuții cu alți tineri. Cazul este detaliat într-o motivare a Judecătoriei Blaj, care a considerat că dosarul penal pe numele copilului poate fi închis. 

Publicitate

Decizia a fost luată în data de 7 noiembrie 2023 și a devenit recent publică. Copilul de 16 ani beat a scos un cuțit de 15 centimetri,  în timpul unei discuții cu alți tineri.

S-a întâmplat în Parcul Avram Iancu din Blaj, în data de 26 iunie 2022. Atunci, în jurul orei 1.30, mai mulți tineri stăteau pe o bancă din parc.  Copilul a apărut în parc alături de alte persoane și a intrat în discuție cu cei prezenți.

Publicitate
Publicitate

Cum a ajuns să scoată cuțitul

Fiind beat în urma unor discuții cu unul dintre tinerii de pe bancă, l-a lovit cu palma după ceafă. Cel lovit nu a reacționat deoarece credea că acesta glumește.

Însă un alt tânăr care cel mai probabil a simțit că ceva nu este în regulă. Acesta a scos din rucsac un spray cu piper.

Atunci suspectul a scos din buzunar cuțitul. Tânărul s-a speriat și a fugit. În fugă a folosit sprayul cu piper, pentru a-l face pe suspect să nu îl mai urmărească.

Între timp a sunat și la poliție.

După ce a fost audiat, martorii care erau pe bancă au spus că nu vor să depună plângere pe numele suspectului.

Publicitate
AUMOVIO UAB Dual Articol 728x90 / 300x250

Cum au gândit cazul anchetatorii

De asemenea și anchetatorii când au studiat dosarul au considerat că ancheta nu mai trebuie să continue și au decis închiderea dosarului.

”S-a avut în vedere că acesta avea vârsta de 16 ani la momentul comiterii faptei, s-a prezentat la chemările organelor de cercetare penală, nu este cunoscut cu antecedente penale considerând si faptul că punerea în mișcare a acțiunii penale și sesizarea instanței cu rechizitoriu ar genera în continuare cheltuieli excesive, disproporționate față de urmările faptei”, au notat magistrații.

Drept urmare, în data de 7 noiembrie ancheta a fost închisă.