Actualitate
Mai greu cu praful: Din septembrie, vânzarea aspiratoarelor cu motoare mai puternice de 1.600 de wați, interzisă în România
Începând cu luna septembrie, pentru protejarea mediului, vânzarea aspiratoarelor care au motoare mai puternice de 1.600 de wați va fi interzisă de către Comisia Europeană. Aceasta va fi o problemă nu doar pentru cei care nu vor termina curățenia mai repede, ci și pentru specialiștii în vânzări. După ce a fost reglementată producția de frigidere, se pare că a venit și rândul aspiratoarelor.
Comisia Europeană vrea să reducă, pe cât de mult posibil, consumul de energie. Aparatele cu motoare puternice trebuie să dispară din magazine. Adică exact cele preferate de gospodine. Avantajul unui aspirator de mare putere este faptul că acesta aspiră mult mai repede mizeria de pe covor.
„Un aspirator de 2.400 wați aspiră un apartament cu două camere cam în 30 de minute. Un aspirator de 1.200 wați, acelaşi apartament îl aspiră într-o oră dar cu pauzele de rigoare pentru cel de-al doilea, că altfel se arde”, explică un electrician.
De luna viitoare, vânzarea aspiratoarelor care au peste 1.600 de waţi ar trebui să nu mai fie posibilă. Specialiştii în vânzări se aşteaptă la efecte negative asupra economiei.
„Este absurdă o astfel de obligativitate pentru că fie plăteşte exact cât consumă şi nu poate să oblige pe nimeni. Este ca şi cum te-ar obliga să circuli cu 1,2 capacitate cilindrică la maşină. Da, te duce tot din A în B, dar depinde şi cu ce confort”, susține Marcelo Mihai, consultant retail.
Noile generaţii de aspiratoare trebuie să fie la fel de eficiente şi cu un motor de 900 de waţi. Şi mai puţin zgomotoase.
„Asta se poate face prin aducerea de îmbunătăţiri la partea electronică şi prin a aduce îmbunătăţiri la partea mecanică a paleţilor folosind materiale mai uşoare, dându-i alte forme, ca el să fie eficient, să aibă putere de aspirare mare”, adaugă electricianul.
Aspiratoarele vor fi clasificate de la A la G, în funcţie de zgomotul făcut şi de eficienţa energetică. Chiar dacă aparatele vor fi mai scumpe, comisarii europeni consideră că banii vor fi recuperaţi prin facturile mai mici la energia electrică.
Sursa: Digi24.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News