Eveniment
Mai multe blocuri din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu bani din PNRR. Investiția se ridică la peste 38,8 milioane de lei
Mai multe blocuri din municipiul Alba Iulia, aflate în cartierul Cetate, pe strada Vasile Goldiș și B-dul Transilvaniei, în zona Dedeman și cartierul Ampoi II, vor fi renovate energetic cu bani din PNRR. Investiția se ridică la peste 38,8 milioane de lei, fără TVA.
Primăria Alba Iulia a lansat miercuri, 12 iulie, în SEAP, o licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor în cadrul proiectului „Renovare energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale din din municipiul Alba Iulia, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență”.
Valoarea totală este estimată la 38.853.738,53 de lei, fără TVA.
Achiziția este împărțită pe 10 loturi, astfel:
- Lot 1 – Bloc 11A, strada Vasile Goldiș, nr. 26
- Lot 2 – Bloc 11B, strada Vasile Goldiș, nr. 26
- Lot 3- Bloc 13A, strada Transilvaniei, nr. 23B
- Lot 4 – Bloc 23 sc. A+B, B-dul Transilvaniei nr. 2A
- Lot 5 – Bloc 24 sc. A+B, B-dul Transilvaniei nr. 4
- Lot 6- Bloc 25 sc. A+B, B-dul Transilvaniei nr. 6
- Lot 7 – Bloc 28, B-dul Transilvaniei nr. 14
- Lot 8 – Bloc A3-A8, strada Orizontului nr. 2, scara A3, strada Ampoiului nr. 9-17 , scara A4-A8
- Lot 9 – Bloc M1-M2, strada Gheorghe Șincai nr. 23-25
- Lot 10 – Bloc C1, C2, C3, bl. C1 – strada Republicii, nr. 25 și strada Gheorghe Șincai, nr. 17, sc. C1A, C1B, bl. C2 – str. Gheorghe Șincai, nr. 19, sc. C2., bl. C3 – str. Gheorghe Șincai, nr. 21
Din punct de vedere tehnic se propun:
- Lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă:
- izolarea termică a faţadei – parte vitrată
- izolarea termică a faţadei – parte opacă
- termoizolarea planșeului peste ultimul nivel
- Lucrări de instalare a unor sisteme alternative de producere a energiei electrice
- Lucrări pentru echiparea cu stații de încărcare pentru mașini electrice
- Alte tipuri de lucrări:
- demontarea instalaţiilor şi a echipamentelor montate aparent pe fațade, precum şi remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenţie;
- devieri instalații de utilizare gaze naturale;
- lucrări de intervenții la finisaje exterioare și repararea elementelor de construcţie ale faţadei care prezintă potenţial pericol de desprindere şi/sau afectează funcţionalitatea clădirii;
- refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție;
- construire acoperiș tip șarpantă
- repararea trotuarelor de protecție, în scopul eliminării infiltrațiilor la infrastructura blocului
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News