Connect with us
Advertisement

Eveniment

Mai multe servicii prestate gratuit de ANCPI. Noile prevederi au intrat în vigoare

Publicat

Mai multe servicii prestate gratuit de ANCPI. Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) introduce noi gratuități pentru prestarea serviciilor și extinde lista inclusiv a celor de interogare dinamică pe baza unor componente API (application programming interface).

Noile prevederi au intrat în vigoare miercuri, 24 iulie, când a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul nr. 1498/2024 pentru modificarea și completarea Ordinului directorului general al ANCPI nr. 16/2019 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de ANCPI și instituțiile subordonate.

Astfel, ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), acordă următoarele facilități:

  • prestarea fără tarif a anumitor servicii;
  • aplicarea unor tarife fixe în locul celor procentuale (60 lei, pentru intabularea dreptului de proprietate asupra imobilelor naționalizate);
  • comasarea unor tarife într-un tarif unic, indiferent de numărul operațiunilor solicitate;
  • plafonarea bazei de calcul la care se aplică procentele de 0,15 sau 0,5 în vederea intabulării dezmembrămintelor dreptului de proprietate;
  • introducerea unor reguli de calcul a tarifului solicitat pentru radierea aceleiași sarcini transcrise în urma alipirii mai multor imobile grevate de aceasta sau ca urmare a operațiunilor succesive de alipire urmate de dezlipire.

Totodată, au fost introduse noi servicii precum:

  • Avizare expertize tehnice judiciare în specialitatea topografie, cadastru și geodezie (unitatea de măsură este ”lucrarea”, iar serviciul este prestat cu scutire de tarif).
  • Copie de carte funciară (unitatea de măsură este ”cartea funciară”, iar tariful este de 25 lei).
  • Înscriere dispozitiv hotărâre judecătorească (serviciu aplicabil doar în cazul hotărârilor judecătorești care omologhează un raport de expertiză avizat de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, iar tariful este calculat prin raportare la fiecare operațiune rezultată din dispozitivul hotărârii judecătorești).

Mai multe servicii prestate gratuit de ANCPI

De asemenea, actul normativ introduce noi scutiri de la plata tarifelor precum:

  • serviciile de notare și radiere, în regim normal şi de urgenţă, solicitate de autorităţile şi instituţiile din administraţia publică centrală şi locală;
  • serviciile de recepție și înființare a cărții funciare pentru imobilele din planul parcelar;
  • recepția documentațiilor cadastrale de actualizare a informațiilor tehnice aferente imobilelor din planul parcelar și a planurilor întocmite pentru emiterea titlurilor de proprietate;

Potrivit ANCPI, în ceea ce privește serviciile API, tariful nu se va percepe atunci când scopul este emiterea de autorizații sau certificate de urbanism pentru imobilele aflate în patrimoniul statului și al unităților administrativ-teritoriale sau, de exemplu, pentru activitatea primăriei de identificare a proprietarilor terenurilor care depozitează ilegal deșeuri.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement