Eveniment
Mai mulți deținuți ai Penitenciarului Aiud au participat la o slujbă la o mănăstire din județ. Ce predică le-a ținut starețul
Mai mulți deținuți ai Penitenciarului de Maximă Siguranță Aiud au avut ocazia să participe la o slujbă religioasă, la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” – Râpa Robilor din Aiud.
După slujbă, starețul mănăstirii le-a vorbit persoanelor private de libertate despre cei care au fost persecutați de regimul comunist și simbolistica așezării religioase.
”Joi, 9 martie 2023, începând cu ora 9.00, cu ocazia prăznuirii Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, nouă persoane private de libertate, aflate în custodia Penitenciarului Aiud, ce execută pedeapsa în regim deschis, au participat la Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite ce s-a săvârșit la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” – Râpa Robilor din Aiud.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele arhimandrit Gavriil Vărvăruc, starețul așezământului monahal, le-a explicat acestora simbolistica mănăstirii și a clădirilor edificate în acest loc, spre cinstirea martirilor și a mărturisitorilor din perioada comunistă, și le-a rostit un vibrant cuvânt de învățătură, spre folos sufletesc.
Proiectul se înscrie în categoria activităților educative desfășurate cu persoanele private de libertate în comunitate, de către Sectorul Reintegrare Socială din cadrul Penitenciarului Aiud.
Activitatea are ca scop formarea unei atitudini corecte față de regulile de conviețuire socială și contribuie la dezvoltarea personală a participanților spre o reintegrare facilă în comunitate”, au precizat reprezentații Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din Alba Iulia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News