Connect with us
Advertisement

Actualitate

Mai puține gratuități la transportul pe calea ferată pentru studenți. Propunere a ministrului Finanțelor

eugen teodorovici

Publicat

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat luni că a obținut acord de principiu în CEx pentru limitarea numărului de călătorii gratuite acordate studenților la transportul cu trenul.

Acesta a precizat că vor fi discuții cu părțile interesate, inclusiv reprezentanți ai studenților privind ”limitarea numărului de călătorii în fiecare an, vârsta până la care să se aloce bilete gratuite pe calea ferată, adică 26 ani și să corelam de situația la învățătură, să nu validăm studenți repetenți sau restanțe la nivelul facultăților”.

Teodorovici a spus că este vorba la acest moment de un acord de principiu. ”Urmează să fie stabilită forma finală astfel ca până în 31, la momentul rectificării bugetare să fie luată o decizie în acest sens”, a spus ministrul.

Ministrul a precizat că aceste măsuri nu sunt luate din lipsă de bani, ci ”trebuie să fie luate, pentru că vor asigura și pe anii următori o sustenabilitate financiară dorită”, menționând că ”vom accentua în special alocările financiare pentru investiții la nivel local și central”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. pilu

    luni, 15.07.2019 at 19:31

    Asa mai nesimtitilor, taiati de la studenti, ca aia cu pensii speciale mor de foame daca umblati la ele. Pai ce social democrati sunteti ?

  2. Ion

    marți, 16.07.2019 at 15:04

    Bravo !!! de ce va zburliti acum? De ce nu ati urlat cand guvernul ..tot aceste,nu altul..a dat gratuitatile? Mi se pare normal. Eventual gratis pe ruta spre domiciliu din orasul in care studiaza si retur. Atat! Nu gratis spre Vama Veche sa isi umple venele si spre Piata U. Elevii de ce nu beneficiaza? Aaaaa…elevii nu sunt votanti inca. Am inteles

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement