Actualitate
Cercetașii din Alba Iulia marchează 20 de ani de existență a Centrului Local Axente Sever. Expoziție cu elemente cercetășești ale grupului
Cercetașii organizează în acest sfârșit de săptămână o expoziție la Sala Unirii, pentru a marca cei 20 de ani de cercetașie din Alba Iulia. În cadrul expoziției vor fi prezentate obiecte din colecția muzeului cât și elemente cercetășești ale grupului din Alba Iulia. Aceasta va fi deschisă de duminica, 5 octombrie, ora 12.00, timp de o săptămână.
Centrul Local Axente Sever s-a înființat la data de 5 octombrie 1994, când un grup de studenți pasionați de munte au primit decizia de înființare a unui Centru Local, care ulterior și-a primit denumirea de ”Axente Sever”, deoarece la Blaj a funcționat unul din primele grupuri de cercetași din țară încă din 1912. În prezent, grupul de cercetași numără 150 de membrii, fiind în acest moment cel mai mare centru de cercetași din țară. Pe parcursul celor 20 de ani, cercetașii au organizat tabere pe tot parcursul anului, printre care și o tabară deja tradiție, în fiecare vară, la care sunt invitați toți membrii Centrului Local. Totodată, suntem la a V-a ediție a Festivalului Luminii, care în acest an va fi sâmbătă, 4 octombrie la Obelisc, unde albaiulienii sunt invitați să redescopere frumusețea lucrurilor mărunte. În acest an cercetașii organizează și ediția cu numărul 17, a Festivalului Național Unitate și Prietenie, care are loc pe data 1 Decembrie, unde anual se strâng 400 de cercetași din toată țară.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News